Bulgaria. Doi români, morți într-un accident înfiorător. Andrei și Iulia se întorceau acasă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Andrei Filip, zis Toto, și soția lui, Iulia, doi tineri din Craiova, au murit sâmbătă seară, într-un accident teribil lângă localitatea Turn din Bulgaria. Cei doi erau căsătoriți și se întorceau din concediu, din Grecia.

Andrei Filip, zis și Toto, este fiul Aureliei Filip, politician și fostă directoare a RAADPFL Craiova.

Tânărul de 27 de ani și soția lui, Iulia, de doar 24 de ani, au sfârșit într-un accident cumplit, sâmbătă seară, lângă localitatea Turn din Bulgaria.

Potrivit infomreja.bg, nenorocirea s-a produs în jurul orei 18.15, pe autostrada bulgară A3, în apropierea punctului de trecere a frontierei cu Grecia de la Kulata. Iar struma.bg scrie că accidentul a avut loc în zona unei benzinării.

Andrei și Iulia se aflau într-un Volkswagen Tiguan, împreună cu doi prieteni, și se îndreptau spre Sofia. La un moment dat, din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul mașinii, care a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, Toto și soția lui au murit pe loc. Prietenii lor au scăpat cu viață, fiind transportați la spitalul din Sandanski.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz, urmând să stabilească împrejurările care au dus la producerea tragediei.

 

Mama lui Andrei Filip, mesaj cutremurător: „Cum să trăiesc fără el?”

 

Moartea lui Andrei și a Iuliei, el - fiul Aureliei Filip, politician și fost director al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, iar ea - un cunoscut model în Craiova, a venit ca un trăznet pentru familiile lor, informează Observator.

Aseară, mama lui Andrei, a postat un mesaj cutremurător pe pagina ei de Facebook:

„Iulia si Toto, ati fost totul pentru mine, acum va aduc acasa pentru cele sfinte. Daca 30 de ani eu am trait pentru el, stie cineva reteta, cum sa traiesc fara el? Cei care i-au cunoscut si i-au iubit pot sa isi ia ramas bun de la ei la biserica Sf. Gheorghe, acolo unde si-au unit si destinele!".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel