Brexit. Theresa May respinge acuzațiile potrivit cărora ar putea demisiona

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

Premierul britanic Theresa May a respins, luni, acuzațiile potrivit cărora ar putea demisiona, dacă legislativul respinge acordul de Brexit convenit cu UE.

Premierul britanic Theresa May a dat asigurări luni că va fi în continuare şefa guvernului de la Londra şi peste două săptămâni, respingând speculaţiile că ar putea demisiona dacă pierde votul din parlament cu privire la Brexit, programat pentru marţea viitoarea, relatează Reuters şi Press Association.

"Voi mai avea de lucru şi peste două săptămâni", a declarat May într-un interviu la postul de televiziune ITV, întrebată dacă va demisiona în cazul în care parlamentul respinge, la 11 decembrie, acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de guvernul ei cu Bruxelles.

"Sarcina mea este să mă asigur că facem ce ne-au cerut oamenii: plecăm din UE, dar într-un fel în care să fie bine pentru ei", a spus Theresa May.

Premierul britanic a insistat în acelaşi interviu că planul privind Brexitul convenit cu liderii UE nu va fi modificat şi că "scopul final este să obţinem un acord bun pentru Marea Britanie şi să facem ceea ce ne-au cerut oamenii la vot".

"Se vorbeşte de un al doilea referendum când încă nici nu am dus la bun sfârşit ceea ce ne-am asumat la primul. Le-am cerut oamenilor să se pronunţe prin vot. Le-am spus: decideţi, vă rugăm, dacă să plecăm din UE sau să rămânem. Oamenii au votat pentru plecare şi cred că noi politicienii avem datoria democratică să punem în aplicare rezultatul votului", a mai spus May, referitor la apelurile pentru organizarea unui nou referendum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel