Brexit. Problemele din acord NU pot fi îndreptate. "O iluzie tragică"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
brexit
brexit

Este o "iluzie tragică" să se creadă că problemele din acordul de Brexit cu Uniunea Europeană pot fi îndreptate, este de părere Boris Johnson, fost ministru de externe. 

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson afirmă că sugerarea de către premierul Theresa May că problemele din acordul de Brexit cu Uniunea Europeană pot fi îndreptate la negocierile privind viitorul relaţiei cu blocul comunitar este o 'iluzie tragică' sau o 'încercare de a înşela' opinia publică, transmite Reuters.

În urma criticilor virulente împotriva acordului de ieşire din UE încheiat cu Bruxelles, Theresa May s-a folosit de un interviu apărut duminică pentru a sublinia că acordul privind viitoarea relaţie a Marii Britanici cu UE se află încă în negociere şi va oferi Brexitul cerut prin referendumul din 2016.

'Dintre toate minciunile care sunt vândute în prezent, cea mai rea este acea că acest acord poate fi cumva îndreptat în etapa următoare a negocierilor. Am auzit spunându-se că este ca un meci de fotbal, în care suntem conduşi cu 1-0 la pauză, dar, aşa cum a sugerat prim-ministrul în interviu (...) putem încă să revenim şi să obţinem Brexitul pe care îl vrem', a scris Boris Johnson în rubrica sa săptămânală de luni din Daily Telegraph.

'Mi-e teamă că aceasta este fie o iluzie tragică, fie o încercare de a înşela (...) suntem pe cale să acordăm UE dreptul de veto în ce priveşte ieşirea noastră din uniunea vamală. De ce ne-ar lăsa să plecăm?', continuă fostul ministru de externe.

Boris Johnson, care a demisionat în iulie ca protest faţă de planurile pentru Brexit ale Theresei May, este văzut ca un potenţial succesor al acesteia.

Prezentându-şi propria viziune pentru calea de urmat, Johnson afirmă că Marea Britanie ar trebui să renunţe la aşa-numit-ul 'backstop', o 'poliţă de asigurare' că se va evita revenirea la controalele la frontieră între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, stat membru a UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel