BREAKING. Olandezul bănuit de uciderea Adrianei s-a SINUCIS

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Johannes Visscher, olandezul urmărit penal pentru omor calificat, lipsire de libertate prin răpire și agresiune sexuală şi-ar fi pus capăt zilelor chiar în ţara sa de origine, potrivit unor surse citate de Realitatea TV.

Potrivit aceloraşi surse, bărbatul s-ar fi aruncat în faţa unui camion.

Informaţiile ar fi fost transmise de către autorităţile din Olanda către cele din România.

Cetățeanul olandez a ajuns în România miercuri. Fetița de 11 ani din localitatea Gura Suții, județul Dâmbovița, Mihaela Adriana Fieraru, a fost dată dispărută vineri, în condițiile în care nu a mai ajuns acasă de la școală. Ea a fost găsită moartă duminică, pe un câmp din comuna Produlești.

Potrivit anchetatorilor, fetița a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.

Medicii legiști au stabilit că fetița a murit sugrumată cu pantalonii care erau pe ea.

Imagini cu mașina închiriată de cetățeanul olandez au fost surprinse de camerele de supraveghere vineri, în localitatea Gura Suții, județul Dâmbovița. Primarul din localitatea Gura Suții, Dinu Constantin, a spus că mașina nu a stat mai mult de 5 minute pe raza localității.

Probe cu ADN-ul cetățeanului olandez au fost ridicate din locuința închiriată de acesta în București și au fost trimise la Institutul Național de Criminalistică.

Olandezul suspectat că a ucis fetița a plecat sâmbătă din România.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel