Boris Johnson, favorit să revină în funcția de premier. Ministrul Apărării anunță că nu candidează și-l susține 

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:
Downing Street: Rishi Sunak se detașează semnificativ de Boris Johnson / Foto: Captură video youtube
Downing Street: Rishi Sunak se detașează semnificativ de Boris Johnson / Foto: Captură video youtube

Ministrul britanic al apărării Ben Wallace a declarat vineri că nu va intra în competiţia din interiorul Partidului Conservator pentru desemnarea unui înlocuitor al premierului demisionar Liz Truss şi că înclină să-l sprijine în această cursă pe fostul premier Boris Johnson, transmite Reuters.

''Simt că pot da cea mai bună valoare asigurând siguranţa oamenilor, în funcţia de secretar al apărării (...) Este postul în care intenţionez să rămân şi nu voi candida pentru a fi premier de data aceasta'', a precizat Wallace în faţa presei.

Întrebat pe cine ar susţine pentru postul de premier, el a răspuns: ''În acest moment, aş înclina către Boris Johnson''.

Candidaţii la succesiunea lui Liz Truss trebuie să depună fiecare până luni la ora 13:00 GMT cel puţin 100 de semnături din rândul celor 357 de deputaţi conservatori pentru a putea candida, astfel că vor putea fi depuse cel mult trei candidaturi.

Apoi, deputaţii conservatori vor trebui să se pună de acord asupra a două dintre aceste nume care vor intra la votul final, în urma căruia cei circa 170.000 de membri ai formaţiunii vor alege până vineri, 28 octombrie, liderul partidului, iar acesta va deveni prim-ministru.

Nimeni nu și-a anunțat oficial candidatura până acum



Acest proces electoral intern a fost mult simplificat faţă de practica obişnuită, astfel încât succesorul lui Liz Truss să poată fi ales rapid. În vară, acest proces a durat două luni după demisia lui Boris Johnson, opt candidaţi intrând atunci în cursa ce a presupus voturi succesive după care era eliminat câte unul dintre ei.

Deocamdată nimeni nu şi-a prezentat candidatura pentru succesiunea lui Liz Truss, care a demisionat joi în urma eşecului programului său economic foarte de dreapta, la numai 45 de zile după învestire, devenind premierul britanic cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.

Printre cei aşteptaţi să candideze se numără fostul ministru de finanţe Rishi Sunak, care data trecuta a pierdut în faţa lui Liz Truss runda finală a alegerilor interne, Penny Mordaunt, în prezent lideră a grupului conservatorilor din Camera Comunelor şi care a fost pe poziţia a treia la acele alegeri, fostul ministru de interne Suella Braverman, care a demisionat miercuri din acest post şi a jucat astfel un rol în grăbirea plecării şefei executivului, deşi s-a evidenţiat ca o susţinătoare a politicilor neoliberale ale lui Truss, precum şi fostul premier Boris Johnson, despre care publicaţia The Times a scris că doreşte să revină în acest post, în numele ''interesului naţional''.

Boris Johnson și Rishi Sunak, favoriții de până acum



Boris Johnson, aflat în prezent în vacanţă în Caraibe, şi Rishi Sunak par a fi deocamdată cei mai bine plasaţi, conform unui bilanţ preliminar al opţiunilor de vot în rândul deputaţilor conservatori realizat de website-ui Guido, care arăta 58 de deputaţi pentru Rishi Sunak, 54 pentru Boris Johnson şi 20 pentru Penny Mordaunt, relatează AFP.

Pe de altă parte, aceşti doi potenţiali favoriţi sunt în conflict deschis, tabăra lui Johnson acuzându-l pe Sunak că este un trădător care a precipitat demisia fostului premier.

Însă numeroşi deputaţi conservatori păstrează amintirea neplăcută a petrecerilor desfăşurate în plin lockdown în pandemie la Downing Street în timpul mandatului lui Johnson, minciunile repetate spuse de acesta în faţa parlamentului şi lipsa de disciplină în interiorul guvernului, toate acestea conducând la zeci de demisii în executivul său şi în final şi la demisia sa pe 7 iulie.

Cât despre Rishi Sunak, care a avertizat asupra lipsei de viabilitate a programului economic al lui Liz Truss bazat pe scăderea fiscalităţii, el este considerat de mulţi deputaţi ca fiind mai în măsură să facă faţă crizei economice provocate de creşterea preţurilor la energie şi de turbulenţele de pe pieţe generate de măsurile susţinute de premierul demisionar, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel