Boris Johnson anunță o relaxare a restricţiilor antiepidemice: Călătoriile internaționale rămân INTERZISE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunţat, luni seară, un plan de relaxare a restricţiilor antiepidemice în regiunea Anglia, începând din 12 aprilie, precizând că probabil se va reveni la o stare asemănătoare cu normalitatea în iunie.

Pub-urile şi restaurantele care au terase în aer liber vor fi redeschise pe 12 aprilie, la fel şi magazinele nonesenţiale, sălile de sport, frizeriile şi saloanele de coafură, informează BBC şi Sky News.

Însă Boris Johnson a lansat un apel la prudenţă. „Nu trebuie să fim neglijenţi. Putem vedea situaţiile grave din alte ţări şi ştim ce se întâmplă în aceste situaţii”, a afirmat premierul britanic.

Boris Johnson a semnalat şi că Guvernul de la Londra analizează potenţiala utilitate a certificatelor Covid-19, urmând să fie demarate proiecte-pilot la jumătatea lunii aprilie.

 

Traficul internaţional de pasageri va fi reluat pe 17 mai

 

Boris Johnson a exprimat speranţa că traficul internaţional de pasageri va fi reluat pe 17 mai, deşi a atras atenţia că totul va depinde de situaţia epidemică din alte ţări.

„Viaţa se va apropia de o anumită asemănare cu normalitatea în iunie”, a subliniat Boris Johnson, conform cotidianului The Guardian.

Măsurile anunţate de Boris Johnson se aplică doar în regiunea britanică Anglia. În celelalte regiuni britanice, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, deciziile privind restricţiile antiepidemice sunt luate de guvernele regionale.

Planul certificatelor de vaccinare a generat polemici intense la Londra. Peste 70 de parlamentari britanici au lansat o campanie împotriva aşa-numitelor „paşapoarte de vaccinare”, pe care le consideră discriminatorii, unii politicieni denunţând un model „autoritarist”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel