Belgia. Un român a torturat și batjocorit o tânără până a ucis-o. Ce se întâmplă acum cu Alexandru

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Alexandru Caliniuc, în vârstă de 26 de ani, a ajuns ieri din nou în fața judecătorilor din Belgia după ce a fost acuzat că a ucis-o pe Sofie Muylle, în vârstă de 27 de ani, în 2017. 

Potrivit sudinfo.be, judecătorii au decis să prelungească arestarea preventivă pentru încă 60 de zile. După mai bine de trei ani, ancheta este pe cale de a fi finalizată. Sursa citată precizează faptul că așteaptă doar raportul final al psihiatrilor din instanță.

Sofie Muylle, din Roeselare, a fost ucisă violent în timpul nopții, 21-22 ianuarie 2017. Trupul neînsuflețit a fost găsit la ora 12.20, pe plaja Knokke, sub o terasă din Zeedijk. 

 

„De două ori am violat-o. Mai mişca”

 

A atacat-o pe Sofie, care se plimba pe plajă, a violat-o de mai multe ori, apoi a ucis-o. A târât-o pe sub un gard şi a abandonat-o. „De două ori am violat-o. Mai mişca, dar nu spunea nimic”, a fost una dintre declaraţiile românului, la reconstituire.

Alexandru a fost arestat în România în data de 26 iunie 2017 în cadrul unui mandat european de arestare. Imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat cum bărbatul a stat câteva ore în apropierea corpului fetei după faptele îngrozitoare. ADN-ul suspectului a fost găsit pe corpul victimei, dar românul continuă să nege că a omorât-o pe femeie și susține că era vie când el a plecat de lângă ea. Apărarea concluzionează într-un raport că Alexandru nu poate fi acuzat de o crimă.

Românul a fost arestat în cursul anchetei pentru viol, tortură și agresiune, rezultând moartea unei persoane. Dacă românul nu va fi găsit vinovat pentru crimă, el riscă 30 de ani de închisoare pentru celelalte fapte. Dacă va fi găsit vinovat și pentru crimă, Caliniuc riscă o pedeapsă de închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare condiționată mai devreme de 30 de ani.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel