Belgia. Un copil-minune va absolvi facultatea de inginerie electrică la doar 9 ani

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un copil-minune din Belgia se pregătește să obțină diploma de licență de la facultatea de inginerie electrică, din Universitatea de tehnologie din Eindhoven, la vârsta de 9 ani, anunță CNN.

Laurent Simons studiază ingineria electrică la Universitatea de tehnologie din Eindhoven (TUE) și este caracterizat de profesori drept "pur și simplu extraordinar". În vârstă de 9 ani, copilul se pregătește să susțină lucrarea de diplomă în luna decembrie. Tânărul intenționează să continue studiile în cadrul unui program de doctorat dar se gândește și să înceapă să studieze pentru a obține o diplomă și în medicină.

Părinții copilului, Lydia și Alexander Simons, au recunoscut că aveau impresia că bunicii lui Laurent exagerează atunci când spun că este extrem de înzestrat din punct de vedere intelectual, dar au fost convinși atunci când profesorii au spus același lucru.

Laurent a fost supus unui test prin care s-a încercat să se stabilească nivelul cunoștințelor sale. "Ne-au spus că e ca un burete", a mărturisit said Alexander Simons.

Părinții lui Laurent sunt medici dar nu au nicio explicație pentru talentul copilului lor și pentru capacitatea acestuia de a învăța foarte repede.

Mama copilului are propria sa teorie: "Am mâncat mult pește în timpul sarcinii", glumește ea. Cu toate că Laurent și-a dovedit capacitatea de a învăța rapid, părinții insistă să îi ofere timp de joacă. "Nu vrem să fie prea serios. Face orice îi place", spune tatăl copilului. "Trebuie să găsim un echilibru între talentul său și copilărie". Tânărul a declarat presei că îi place să se joace cu câinele familiei, Sammy și să se joace pe telefon, așa cum ar fi răspuns mulți copii de vârsta lui. Spre deosebire de alți copii, Laurent are planuri destul de exacte legate de ce vrea să facă în viață: să dezvolte organe artificiale.

Până atunci, Laurent trebuie să încheie studiile universitare și să obțină diploma de licență pentru a-și putea alege instituția cu care va colabora pentru următorul stadiu al carierei sale. Planul său este să petreacă o vacanță în Japonia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel