Belgia. Călătoriile neesenţiale în străinătate, interzise până la 18 aprilie de autorităţi

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
belgia_covid_restrictii
belgia_covid_restrictii

La încheierea unei reuniuni privind pandemia la care au participat şefii executivelor regionale, premierul De Croo a făcut un anunț important.

Astfel, interzicerea călătoriilor neesenţiale în afara graniţelor Belgiei şi către această ţară a fost prelungită până la 18 aprilie, ceea ce include şi sărbătorile de Paşte, a anunţat vineri seara premierul belgian Alexander De Croo, relatează AFP.

De aemenea, încheierea unei reuniuni privind pandemia la care au participat şefii executivelor regionale, premierul De Croo a prezentat, de asemenea, un calendar pentru reducerea restricţiilor. Acesta prevede o redeschidere treptată a cafenelelor şi a sălilor de spectacole din luna mai.

În prezent, în Belgia sunt permise întâlnirile în spaţii deschise în grupuri de cel mult patru persoane, iar călătoriile externe neesenţiale sunt interzise, măsură în vigoare până la 1 aprilie. Aproximativ 22.000 de oameni au decedat din cauza COVID-19 în această ţară, acesta fiind unul dintre ratele cele mai ridicate din lume prin raportare la populaţie. Totuşi, numărul mediu zilnic al deceselor este în scădere, ceea ce i-a permis Belgiei să redeschidă saloanele cosmetice la începutul acestei luni. De asemenea, toate magazinele şi şcolile au fost redeschise. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel