Bebeluș român în stare gravă, transferat cu avionul SMURD în Germania

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Observator
Sursa foto: captură Observator

Un copil în vârstă de cinci luni, aflat în stare gravă, a fost transferat cu avionul de la Timișoara la Stuttgart, Germania. Misiunea s-a desfășurat cu o aeronavă SMURD.

Un copil în vârstă de cinci luni, aflat în stare gravă, a fost transferat cu avionul de la Timișoara la Stuttgart, Germania. Misiunea s-a desfășurat marți cu o aeronavă SMURD. Pacientul a fost însoțit de o echipă de medici.

„Un copil în vârstă de 5 luni, aflat în stare gravă, a fost transferat cu avionul SMURD de la Timișoara la Stuttgart, Germania. În aceste momente, avionul Piper PA-42 Cheyenne III desfășoară o misiune aeromedicală externă, pentru salvarea unui copil aflat în stare gravă, diagnosticat cu stenoză de valvă pulmonară severă. Copilul a fost preluat de pe aeroportul din Timișoara și transferat la o unitate spitalicească din Stuttgart, Germania, pentru a urma un tratament medical specializat. Pe tot parcursul zborului, copilul a fost asistat și monitorizat de o echipă medicală UPU-SMURD București”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului General de Aviatie al M.A.I.

De la începutul anului și până în prezent, avionul Piper PA-42 Cheyenne III a executat trei misiuni SMURD, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel