Bărbat din Harghita, insulte la adresa poliției și armatei: Îndemna oamenii să fure de la cei care au

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
StiriDiaspora

Poliţiştii harghiteni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Topliţa care a postat pe o reţea de socializare mesaje în care îndemna la violenţă, la săvârşirea de infracţiuni şi aducea insulte Poliţiei şi Armatei Române.

Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că Poliţia Municipiului Topliţa s-a sesizat, din oficiu, cu privire la infracţiunea de instigare publică, săvârşită de un localnic de 41 de ani, care a postat pe o reţea de socializare două înregistrări video, prin care îndeamnă la violenţă şi la infracţiuni îndreptate împotriva cetăţenilor şi a bunurilor acestora, aducând şi insulte la adresa unor instituţii ale statului.

Surse apropiate anchetei au precizat că, în înregistrările respective, bărbatul îndemna populaţia să atace cetăţenii care deţin bunuri şi să-i deposedeze de acestea şi insulta Poliţia şi Armata Română.

IPJ Harghita a precizat că "potrivit art. 368, alin. 1 din Codul Penal, pentru fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni cel în cauză riscă o pedeapsă de până la 3 ani închisoare", informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel