Sâmbătă seară, în jurul orei 22:50, un cetățean român, în vârstă de 31 de ani, conducea scuterul electric pe un drum comunal în direcția nord în orașul Weer. Potrivit poliției, românul era în stare de ebrietate avansată. Cu toate acestea, el conducea un scuter electric pe un drum comunal din Weer (districtul Schwaz) și a făcut accident.
Austria. Tânăr român, desfigurat după un accident cu trotineta electrică
"Bărbatul a fost găsit, la scurt timp după aceea, de doi trecători, care au pus în mișcare lanțul de salvare", a precizat poliția.
După acordarea primului ajutor de către serviciile de salvare, românul a fost transportat la spitalul din Schwaz cu răni grave la nivelul feței.
Vezi mai departe:
Controversă în Austria, după ce un român ar fi scos un cuțit într-un tramvai: "Și ei vor să intre în Schengen. Ar trebui să rămână acolo jos"
Într-un tramvai de pe linia 6 din Viena-Margareten, un băiat de naționalitate română, în vârstă de 19 ani ar fi amenințat cu un cuțit o pasageră (33 de ani). Românul susține însă că nu făcea decât să ajute o doamnă în vârstă căreia i-ar fi fost smuls telefonul de către cealaltă pasageră.
Agitație într-un tramvai din Viena. Două femei s-au luat la certat pe linia 6, un martor a filmat cearta cu telefonul mobil. Brusc, una dintre cele două femei (33 de ani) a atacat-o pe martoră și i-a smuls smartphone-ul.
Un român de 19 ani a observat incidentul, apoi ar fi scos un cuțit și ar fi amenințat-o cu el pe femeia de 33 de ani, potrivit declarației acesteia.
Bărbatul a oferit o versiune diferită a incidentului, spunând că doar s-a grăbit să o ajute pe proprietara telefonului mobil: "Voiam să își recupereze smartphone-ul", a declarat el poliției. Bărbatul a fost reclamat la poliție.
Cazul, redat de publicația Express.at, a stârnit controverse în rândul cititorilor.
Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News