Austria. Român, atacat și rănit cu o bâtă în fața unui bar. Prietenul lui a sunat la Crucea Roșie
Un cetățean român, în vârstă de 24 de ani, a fost rănit grav, după ce a fost atacat cu o bâtă în fața unui han din Helpfau-Uttendorf (districtul Braunau).
Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, iar polițiștii, ajunși la fața locului, au găsit găsit victima întinsă pe jos în fața barului, plină de sânge.
Prietenul, în vârstă de 18 ani, al tânărului atacat și grav rănit a declarat că agresorul este patronul barului, în vârstă de 54 de ani. Acesta din urmă a negat fapta.
Citește și: Austria. Româncă, violată de un conațional și obligată să se prostitueze. Agresorul a cucerit-o cu metoda "loverboy"
Toți cei prezenți se aflau într-o stare de ebrietate, a informat poliția într-un comunicat de presă. Proprietarul barului avea 3,96 la mie alcool în sânge, scrie ooe.orf.at.
După acordarea primului ajutor de către Crucea Roșie, românul a fost transportat la spitalul regional din Salzburg. Cu aproximativ 40 de minute înainte de incident, o patrulă de poliție fusese deja chemată din cauza a doi bărbați care se aflau în fața barului cu o rangă. Cu toate acestea, perchezițiile au fost fără succes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Ce cumperi de la supermarket din Spania cu 100 euro, în 2025
Bogdan Bolojan /
10 sep 2025, 11:30
Viața în străinătate vine cu numeroase provocări pentru românii care au ales să trăiască departe de casă, iar una dintre cele mai importante dintre ele este legată de prețurile la alimente și de modul în care reușesc să își organizeze cheltuielile lunare. O româncă stabilită de mai mulți ani în Spania, pe nume Andreea, a decis să facă un exercițiu de transparență și să împărtășească cu ceilalți conaționali cât de mult reușește să cumpere cu 100 de euro, dacă merge la cele mai accesibile supermarketuri din țară - Lidl și Mercadona.