Austria. Român arestat, după ce a intrat peste un vecin cu un cuțit și un satâr și l-a amenințat că-l ucide

Nicoleta Baciu / 6 apr 2022, 10:31 Salveaza PDF Comentarii
Austria. Un român, înarmat cu un cuțit și un satâr, săltat de polițiști, după ce și-a amenințat vecinii
Austria. Un român, înarmat cu un cuțit și un satâr, săltat de polițiști, după ce și-a amenințat vecinii

Un român în vârstă de 30 de ani a fost reținut de polițiștii austrieci, după ce ar fi spart ușa apartamentului vecinului său, iar apoi l-a amenințat că-l va ucide cu un cuțit și un satâr. 

Incidentul s-a petrecut într-un imobil din Viena, pe 4 aprilie 2022, la ora 18:15. Atacatorul, de 30 de ani, a fugit înainte ca polițiștii de la secția de poliție Simmeringer Hauptstrasse să ajungă la fața locului.

Întrucât s-a presupus că s-a refugiat în apartamentul său, la ordinul parchetului din Viena, polițiștii au spart ușa, transmite Poliția din Viena, într-un comunicat de presă.

Românul, de 30 de ani, nu era în apartament, însă polițiștii au găsit cuțitul și satârul, ambele arme albe fiind confiscate. Între timp, românul de 30 de ani a revenit pe casa scărilor. Acesta a fost arestat fără să opună rezistență.

Un test de alcoolemie a scos la iveală faptul că acesta avea 2,6 ‰ alcool în sânge, așa că până la ora transmiterii comunicatului nu a fost interogat.

Victima le-a spus oficialilor că avea probleme cu românul de ani de zile. Acesta a fost întotdeauna beat și agresiv. În ziua atacului, cei doi nu se certase, ci doar s-a întâlniseră pe casa scării.

Un alt român a fost trimis după gratii, în Austria, după ce a turnat acid în ochiul unei femei, apoi i-a tăiat degetul mare, pentru a încasa banii din asigurare. 

 

Austria. Un român a turnat acid în ochiul unei femei, apoi i-a tăiat degetul mare, pentru a încasa banii din asigurare

 

Un român, în vârstă de 41 de ani, care a picurat acid clorhidric în ochiul stâng al unei bulgăroaice, de 57 de ani, iar trei săptămâni mai târziu i-a tăiat și degetul mare de la mâna stângă, a fost condamnat, marți, de Tribunalul Provincial din Viena la patru ani de închisoare.

Românul ar fi recurs la aceste gesturi inumane doar pentru a frauda compania de asigurări. Românul a acceptat verdictul de vinovăție pentru trafic de persoane, vătămare corporală gravă intenționată și numeroase alte infracțiuni.

"Nu am auzit niciodată ca cineva să provoace astfel de răni din lăcomie pentru bani", a spus procurorul Philipp Coufal. Sentința nu este deocamdată, obligatorie din punct de vedere juridic, scrie Salzburger Nachrichten.

Victima, o femeie de origine bulgară, venise la Viena în primăvara anului 2017 pentru a câștiga un trai mai bun. În schimb, a căzut în ghearele presupusului traficant de persoane, care a pus-o să lucreze pentru el. Apoi a încheiat mai multe polițe de asigurare împotriva accidentelor de muncă fără știrea femeii, care nu vorbește limba germană, nu știe nici să scrie, nici să citească.

După ce a folosit-o o perioadă de timp pentru diverse activități, în mare parte scheme frauduloase, cu care a câștigat bani, potrivit acuzării, în iunie 2018, românul ar fi obligat-o pe femeie să se întindă pe podea în baie pentru a-i arde ochiul stâng. Ulterior, a dus-o la spital și a susținut că i-a intrat detergent în ochi în timp ce făcea curățenie.

 

Românul a încasat 55.000 de euro de la companiile de asigurări

 

Potrivit sentinței, în prima instanță, inculpatul avea dreptul de a semna în numele femeii și a încasat indemnizația de asigurare pentru presupusul accident de muncă - aproximativ 30.000 de euro. Dar nu a fost suficient. Trei săptămâni mai târziu, românul, de 41 de ani, ar fi plecat, împreună cu bulgăroaica, în Ungaria, unde, împreună cu un complice încă necunoscut de justiție, ar fi legat-o pe victimă de o ușă și i-ar fi tăiat degetul mare de la mâna stângă. Apoi a declarat că femeia a suferit un accident de muncă, pentru care a încasat 25.000 de euro de la trei companii de asigurări.

Acuzatul român a recunoscut în fața juriului că a comis o fraudă. Acesta a negat însă principalele acuzații. Românul a spus că o ajutase pe femeia de 57 de ani "să câștige bani". La început, a pus-o să împartă pliante. Cu toate că "este neîndemânatică atunci când se deplasează", românul a folosit-o apoi la curățenie.

De asemenea, inculpatul român a mai spus că nu a fost niciodată în Ungaria cu femeia. Aceasta a mers acolo cu partenerul ei și și-a tăiat degetul mare în timp ce lucra în grădină. De asemenea, inculpatul a negat și alte fapte care au fost incluse în rechizitoriul acuzării: cum ar fi un pumn în față, un dinte smuls, amenințări cu moartea, atunci când femeia nu răspundea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy