Audieri în comisia „Sparanghelul”: Cine dă explicații pentru modul în care 2000 de muncitori români au ajuns pe aeroport

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Audieri în Comisia Parlamentară de anchetă privind românii care au plecat la cules de sparanghel. 

Prefecții de Suceava și de Cluj sunt chemați de parlamentari să dea explicații despre modul în care 2000 de oameni au reușit să ajungă pe aeroportul din Cluj în plină stare de urgență.

Comisia Parlamentară de anchetă a decis să îi audieze pe prefecții de Suceva și Cluj, iar acest lucru se va întâmpla cel mai probabil săptămâna viitoare, anunță Antena 3.

La reuniune au fost prezentate documentele. De asemenea, a fost audiată telefonic o persoană din Bistrița-Năsăud și de asemenea s-a luat decizia de a se chema în comisie mai mulți oficiali.

 

Autoritățile, scrisori către instituțiile implicate

 

În prima ședință care a avut loc pe data de 6 iulie, Comisia de anchetă și-a stabilit regulamentul și de asemenea, tot atunci, a decis trimiterea de scrisori către mai multe instituții cu privire la situația care a avut loc în plină stare de urgență.

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat faptul că până în prezent, instituțiile nu au confirmat că vor veni la audieri. Tot acesta a declarat că le-a cerut instituțiilor implicate răspunsuri cu privire la ceea ce s-a întâmplat pe 9 aprilie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel