Arafat, despre Crăciun: "Nu vor fi sărbători ca altădată. Dacă sărbătoreşti cu încă doua familii, ai crescut riscul de a te infecta"

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), consideră că noile măsuri adoptate de autorităţi pentru reducerea transmiterii virusului SARS-CoV-2 sunt eficiente, însă subliniază importanţa respectării acestora de către toata lumea.

Arafat atrage atenţia asupra faptului că autorităţile pot reglementa conduita în spatiile publice, nu şi în casele oamenilor, subliniind că cei care invită persoane din familia lărgită în casele lor pentru a petrece sărbătorile de iarnă se supun unui risc suplimentar privind infectarea cu noul coronavirus.

"Nu vor fi sărbători ca altădată, nu putem să ne aşteptam la sărbători ca în decembrie 2019. Limitele generale le ştim deja: mască cred ca va fi şi atunci, distanţarea va fi şi atunci, limitele la activităţile în spaţii închise vor fi şi atunci, cel mai probabil. Dacă vor fi alte măsuri, asta nu am cum să prezic de acum, dar important e să sesizam cu toţii ca nu o sa avem o sărbătoare similară cu cea din 2019. (...) Vom fi în mijlocul pandemiei, valul 2, şi vom fi şi cu risc că dacă nu respectăm regulile să ne trezim cu o creştere în ianuarie-februarie. Încă vom fi in timpul iernii, care este sezonul preferat de acest virus", a afirmat Raed Arafat,  la Digi 24.

Întrebat dacă Crăciunul se va face in familie, Arafat a explicat: "În familie înseamnă între oamenii care stau în aceeaşi casă. În familie lărgită, înseamnă să vină şi alţii la tine, ţi-ai asumat imediat un risc. Nu putem intra în casele oamenilor să spunem ce să facă. Asta e pe răspunderea lor. Dacă tu vrei să sărbătoreşti cu încă două, trei familii ţi-ai crescut riscul mult de a te infecta şi de a lua virusul de undeva, că nu o să stai în noaptea de Crăciun cu mască. Modul cum îţi organizezi masa de Crăciun, dacă aduci mai multa lume care stă în alte zone, riscul de transmitere e mult mai mare şi vulnerabilitatea e mai mare. În final, fiecare calculează riscul pe care vrea să şi-l asume".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel