ANPC propune închiderea a patru supermarketuri Auchan din Bucureşti, în urma unor nereguli grave - FOTO

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a propus închiderea a patru unităţi Auchan din Bucureşti - magazinele Auchan Titan, Vitan, Militari şi Berceni - pe o perioadă de cel mult şase luni, în urma abaterilor importante descoperite în urma unor controale desfăşurate luni.

Update ora 22:30. Reprezentanții Auchan au emis un punct de vedere pe care-l puteți citi la finalul acestei știri

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, controalele întreprinse de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) din Regiunea Bucureşti-Ilfov - coordonate de vicepreşedintele ANPC, Mihai Culeafă, directorul general al ANPC, Paul Anghel, şi comisarul şef al CRPC Bucureşti-Ilfov, Ionuţ Voevozeanu - în zonele alimentare ale magazinelor din marile lanţuri de hipermarketuri au continuat. Astfel, în data de 1 noiembrie 2021, au fost efectuate verificări ale modului în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, la patru puncte de lucru din Capitală ale Auchan România (magazinele Auchan Titan, Vitan, Militari şi Berceni).

În urma controlului, au fost înregistrate abateri importante, care au dus la amenzi contravenţionale în valoare totală de 102.000 lei şi dispunerea unor măsuri complementare importante, printre care oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele patru magazine şi propunerea de închidere pe o durată de cel mult 6 luni a tuturor celor patru unităţi. 

FOTO

anpc-inchidere-magazine-auchan-bucuresti-1

anpc-inchidere-magazine-auchan-bucuresti

anpc-inchidere-magazine-auchan-bucuresti-2

anpc-inchidere-magazine-auchan-bucuresti-3

anpc-inchidere-magazine-auchan-bucuresti-4

anpc-inchidere-magazine-auchan-bucuresti-5

Comunicatul integral emis de ANPC care propune închiderea celor 4 magazine Auchan

 

"Controalele întreprinse de echipe de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) din Regiunea București-Ilfov - coordonate de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, Directorul General ANPC, Paul Anghel și Comisarul șef al CRPC București-Ilfov, Ionuț Voevozeanu - în zonele alimentare ale magazinelor din marile lanțuri de hipermarketuri au continuat.

Astfel, în data de 1 noiembrie 2021, au fost efectuate verificări ale modului în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, la 4 puncte de lucru din Capitală ale S.C. Auchan Romania SA (Magazinele Auchan Titan, Vitan, Militari și Berceni).

În urma controlului, au fost  înregistrate abateri importante, care au dus la amenzi contravenționale în valoare totală de 102.000 lei și dispunerea unor măsuri complementare importante, după cum urmează:

- oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine

- oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată

mezeluri/brânzeturi, gastro, cofetărie, pâine, cofetărie – Auchan Vitan carne, mezeluri și lactate, brutărie, gastro, cofetărie, măsline vrac – Auchan Militari pește, gastro, cofetărie, mezeluri/brânzeturi, carne afumată – Auchan Titan carne pasăre, lactate, ouă, carmangerie, pește congelat, măsline, mezeluri/brânzeturi, gastro – Auchan Berceni propunere de închidere a unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru toate cele 4 unități.

Cele mai frecvente abateri de la legislația în vigoare, constatate de comisarii CRPC București-Ilfov au fost:

- comercializare fructe și legume care prezintă modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman (prezență a mucegaiului, grad de coacere neuniform, consistență moale la palpare, exemplare depreciate, lovituri mecanice etc.),

- lipsa informării consumatorilor asupra faptului că, la anumite sortimente de citrice, coaja nu este destinată consumului uman

- comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită,

- nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro,

- nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare,

- utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depășită,

- utilizarea unor bureți de sârmă și coșuri de gunoi fără capac, în zona de gătire, precum și a unor ustensile deteriorate

- utilizarea meselor de expunere a produselor calde fără a fi igienizate corespunzător

- existența unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum și agregate frigorifice neigienizate,

- existența la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora

- la vitrinele asistate conținând mezeluri/brânzeturi/carne refrigerată vrac, carne afumată vrac, rafturile de expunere a produselor de panificație și spațiul de depozitare al produselor de cofetărie, au fost constatate:

prezența ruginei, vopsea exfoliată insecte moarte, fire de păr, zone oxidate, acumulare de apă provenită din nefuncționarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice lichid provenit de la produse din carne ambalată, prezența prafului în strat gros pe rafturi și ventilatoare, prezența de resturi alimentare.

- absența, de pe etichetele de produs, a mențiunilor prezeneia ingredientelor cu potențial alergen, în produsele preparate în magazine și alte deficiențe de etichetare a produselor realizate în unitate

- prezența unor arsuri de la congelare la produsele congelate sau a unor acumulări de gheață în amablaj

- utilizarea unor cântare fără verificări metrologice periodice

- comercializarea diferitelor tipuri de murături (în oțet), constatându-se faptul că nu se precizeaza originea oțetului, precum și faptul că acestea sunt prezentate ca murături în oțet, iar în lista de ingrediente se declară acid acetic.

ANPC supraveghează cu maximă atenție, în continuare, piața pentru a verifica modul în care operatorii economici respectă reglementările în vigoare, în domeniu, și îi asigură pe cetățeni că depune toate eforturile necesare pentru ca eventualele încălcări ale drepturilor consumatorilor să fie prevenite sau stopate."

Poziția oficială a reprezentanților Auchan

 

Reprezentanții Auchan au remis redacției StiriDiaspora un punct de vedere oficial: 

"Confirmăm faptul că reprezentanți ai ANPC au derulat astăzi un control în câteva magazine. Autoritatea ne-a sesizat mai multe aspecte, diferite de la un magazin la altul, a căror remediere a fost dispusă imediat, fiind deja finalizată în cea mai mare măsură. Urmează să transmitem către OPC București, mâine dimineață, solicitările ce se impun în vederea redeschiderii către consumatori a zonelor supuse controlului din magazinele în cauză.

Toate magazinele noastre au sisteme de audit și control al calității, avem implementată respectarea standardelor ISO pentru managementul calității -  fiecare hipermarket beneficiind și de un responsabil de calitate dedicat acestora - toate cu scopul de a răspunde cât mai bine prevederilor legale. De asemenea, magazinele noastre respectă măsurile pentru protecție sanitară împotriva Covid-19.  Ne asigurăm clienții că vom crește și mai mult gradul de vigilență și control în această perioadă," arată reprezentanții Auchan România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel