Update ora 20:11. Blue Air a emis un punct de vedere pe care îl puteți citi la finalul articolului
"În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021 - 30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri", precizează ANPC.
În conformitate cu prevederile transpunerii în legislaţia naţională a Directivei europene Omnibus, în urma publicării în Monitorul Oficial a Ordinului preşedintelui ANPC, care preciza procedura de urmat în acest caz, a fost constituită o comisie specială, la nivelul Autorităţii, pentru stabilirea sancţiunilor care se impun. Aceasta a studiat atent rezultatele controalelor şi a deliberat.
Cea mai mare amendă aplicată de ANPC
"Ţinând cont de aspectele constatate în urma verificărilor şi de inexistenţa cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent, comisia a decis aplicarea unei sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, la data de 12.07.2022, 9.882.200 lei, în conformitate cu prevederile art.154 (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în comunicatul citat.
Această sancţiune este cea mai mare aplicată vreodată unui operator economic de către ANPC,susţin reprezentanţii instituţiei.
"Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenţionale, echipa de control a propus, iar preşedintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancţiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv "... încetarea contractului şi restituirea contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente în termen de maximum 10 de zile" cu respectarea opţiunii consumatorilor şi cu raportare la toate rezervările anulate şi pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensaţii, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022", precizează ANPC.
Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziţia consumatorilor, pe piaţă, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condiţiilor şi caracteristicilor declarate.
Conform Autorităţi, având în vedere că abaterile constatate privesc atât consumatori din România, cât şi din UE, ANPC, prin Direcţia Generală Control Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, a transmis o alertă către Comisia Europeană şi autorităţile omoloage ANPC, din celelalte state membre, prin care solicită verificarea, la nivel european a încălcărilor similare de legislaţie, altele decât cele reclamate la ANPC, ori dacă s-au luat deja măsuri de asigurare a respectării legislaţiei, pe teritoriul UE, împotriva unor astfel de abateri ale companiei Blue Air Aviation SA.
"Menţionăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează în baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană", susţin oficialii Autorităţii.
ANPC: Nu cumpărați bilete de avion de la cei care anulează frecvent zborurile
ANPC recomandă consumatorilor să fie extrem de vigilenţi şi să evite achiziţionarea biletelor de avion de la operatori economici care, în trecut, au anulat foarte multe curse şi nu au respectat drepturile consumatorilor.
Odată cu notificarea Blue Air, au fost avertizate, prin reţeaua CPC, atât compania Wizz Air, cât şi compania Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ţine seama de drepturile consumatorilor, notează Autoritatea.
"Operatorii economici vor rămâne, în continuare, în atenţia ANPC, iar îndeplinirea măsurilor dispuse, de restituire a sumelor, precum şi de încetare a practicilor comerciale incorecte, vor fi verificate de comisari, după încheierea celor 10 zile, prevăzute de lege",
ANPC recomandă consumatorilor să semnaleze situaţiile similare celor prezentate mai sus, indiferent de compania aeriană unde acestea sunt înregistrate. În plus, consumatorii sunt avertizaţi asupra faptului că societăţile comerciale care recuperează sumele nerambursate de către companiile aeriene, în cazul anulării zborului, percep comisioane pentru aceste servicii.
Ordinul a fost emis de către preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, iar controlul a fost efectuat de Direcţia Generală Control, coordonată de către directorul general Paul Anghel.
Reacția Blue Air
La câteva ore de la anunțul ANPC, a venit și o reacție oficială din partea Blue Air:
"Nu este firesc să aflăm așa ceva din presă. Tocmai am verificat, societatea nu a primit nici o comunicare în acest sens de la ANPC. În plus, cifrele sunt greșite – se referă la toate biletele anulate în respectiva perioadă din cauza valurilor 3, 4 și 5 de pandemie (care oricum reprezintă mai puțin de 10% din totalul zborurilor Blue Air din acea perioadă). Din totalul numărului de pasageri mentionați, majoritatea fie au călătorit deja, fie vor călători vara aceasta.
Nu înțeleg motivul pentru care Autoritatea a considerat necesar să facă acest anunț către public înainte de a clarifica toate aspectele cu compania. Este o perioadă dificilă pentru întreaga aviație, iar managementul și oamenii Blue Air fac eforturi uriașe să rezolve zi de zi toate provocările care apar, astfel încât pasagerii noștri să aibă asigurată predictibilitatea atât de necesară pentru un concediu plăcut și în siguranță; chiar nu înțeleg de ce este nevoie să avem această discutie acum, cu presa, înainte să o fi avut o comunicare directă între companie și autoritate, așa cum ar fi fost firesc”, Oana Petrescu - CEO Blue Air.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News