Anglia. Un român și-a sugrumat iubita într-o criză de gelozie, până a lăsat-o inconștientă. Femeia nu voia să-i arate ce are în telefon

Un român stabilit în Anglia va petrece doi ani în închisoare, după ce și-a sugrumat iubita până a lăsat-o inconștientă. 

O criză de gelozie și consumul de alcool în exces înseamnă doi ani de închisoare pentru un român stabilit în Anglia, în vârstă de 38 de ani. Tribunalul din Preston a decis ca acesta să fie condamnat cu executare, notează lep.co.uk.

Toate violențele au fost pe fondul geloziei. Procurorii spun că românul o controla excesiv pe partenera sa, îi lua telefonul și îi interzicea să se vadă cu anumite persoane. Femeia a mers la Poliție încă din luna august anul curent, a formulat plângere penală împotriva românului gelos, apoi a retras-o subit.

Ulterior, bărbatul a continuat să o lovească repetat, mai ales după ce consuma alcool. Într-una din zile a lovit-o atât de tare peste față, încât femeia a strigat după ajutor.

Român condamnat la închisoare după ce și-a sugrumat iubita

 

Norocul femeii a fost că unul dintre vecini a auzit-o și a anunțat Poliția. Bărbatul a fost surprins cum își sugruma partenera.„ A lăsat-o inconștientă”, a fost mărturia celui care a anunțat Poliția.

Femeia le-a spus procurorilor că, inițial a vrut să îi ia telefonul, apoi a insultat-o, a lovit-o și și-a înfipt mâinile în gâtul său.

Deși a tolerat de mai multe ori comportamentul violent al românului, femeia a mărturisit că s-a temut extrem de tare, când i-a spus că vrea să o omoare.

Avocații agresorului român au încercat să-l apere, explicând că este o faptă pe fondul unei gelozii extreme, însă, judecătorii nu s-au lăsat convinși. De asemenea, procurorii din Anglia spun că acesta este un comportament tipic al victimelor violenței domestice. Formulează plângere, cer ordin de restricție, apoi sunt convinse de iubiții violenți să le retragă. Loviturile brutale i-au lăsat femeii urme vizibile pe corp, mai ales în zona feței, menționează sursa citată.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy