Protestul este organizat de Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, care critică intenția Guvernului de a plafona sporurile acordate pentru condiții periculoase sau vătămătoare la suma de 300 de lei brut pe lună, echivalentul a aproximativ 172 de lei net, indiferent de natura sau gravitatea riscurilor la care sunt expuși salariații. Totodată, o altă măsură contestată vizează reducerea concediului suplimentar pentru muncă în condiții grele la doar 1-3 zile pe an, fără ca documentul să prevadă criterii clare.
„Aceste măsuri reprezintă, în fapt, o tăiere mascată a veniturilor și o minimizare a riscurilor reale la care sunt expuși angajați din toate domeniile bugetare – de la personal medical până la funcționari, care lucrează în medii toxice, insalubre sau solicitante fizic și psihic”, se arată în comunicatul transmis de sindicat.
Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, plafonat la 300 de lei brut pe lună
Conform proiectului de ordonanță publicat joi pe site-ul Ministerului Muncii, sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare ar urma să fie plafonat la 300 de lei brut pe lună, adică de cinci ori mai mic decât pragul maxim aplicat în prezent. În prezent, bugetarii care lucrează în condiții periculoase pot încasa până la 15% din salariul de bază, însă nu mai mult de 1.500 de lei lunar. Condițiile care permit acordarea acestui spor includ medii toxice, insalubre sau alte situații considerate periculoase sau vătămătoare pentru sănătate.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, măsura este justificată de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare permanente. Documentul prevede că, odată cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare vor beneficia de concediu suplimentar de odihnă cu o durată cuprinsă între 1 și 3 zile lucrătoare pe an, în funcție de condițiile în care își desfășoară activitatea, așa cum sunt acestea stabilite potrivit Legii nr. 31/1991.
Executivul estimează că impactul financiar al acestor măsuri asupra bugetului general consolidat pe anul 2025 va fi de aproximativ 1,345 miliarde de lei, sumă care include o reducere a cheltuielilor la bugetul de stat de 1,047 miliarde de lei și la bugetele locale de 298 milioane de lei.
Potrivit surselor guvernamentale, proiectul ar putea fi aprobat în ședința de Guvern programată pentru vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News