Angajați ROMÂNI exploatați pe salariul MINIM pe economie de o fabrică de confecții de LUX

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Poză generică
Poză generică

Este de notorietate că majoritatea firmelor mari din România preferă să facă bani pe spinarea angajaților români. Mâna de lucru ieftină și produse calitative nu prea găsești pe oriunde. Așa se pare că a făcut și o firmă din România care produce confecții pentru marile branduri din lume.

Vă prezentăm mai jos povestea unei angajate care și-a pierdut locul de muncă pentru că și-a cerut drepturile. 

”Angajata în confecții Manole Angelica și avocatul ei, Costel Gîlcă, au câștigat procesul împotriva fabricii de confecții pentru branduri de lux Tanex. Angelica va primi salariul din urmă pe aproape un an jumătate, iar acum putem spune că s-a demonstrat cum fabrici de confecții din România plătesc sub salariul minim! Pe Angelica și pe alte angajate fabrica le-a plătit sub salariul minim în timpul pandemiei.

Angelica a fost singura care a vorbit public despre ce s-a întâmplat, iar din cauza asta fabrica a dat-o afară. Așa a început procesul. Așa am făcut primul fundraising pentru a o susține financiar după ce a rămas fără job. Așa ne-am hotărât să fondăm, împreună cu Angelica, prima organizație pentru muncitoarele în confecții, Haine Curate. Așa am ajuns să le scriem brandurilor, împreună cu organizații internaționale, despre problemele din fabrică — abia după ce am convins brandurile, acestea au făcut presiuni asupra fabricii, care le-a întregit salariile muncitoarelor.

2. -imagine fara descriere- (manole-angelica.jpg)

Doar pentru că una singură a avut curaj să vorbească. Am participat și eu la audieri din proces, iar ce pot să vă spun este că dreptatea s-a făcut prin perseverența Angelicăi, profesionalismul avocatului și verticalitatea tinerei judecătoare. Am văzut însă și putregaiul din sistem: cum notari publici au refuzat să înregistreze mărturiile de la martorii Angelicăi, dar le-au înregistrat pe ale fabricii — Angelica a trebuit să călătorească în alt oraș. Am văzut cum experții judiciari spun că fabrica are dreptate, după analize superficiale și nedrepte. Am văzut cum compania de transport a angajatelor la fabrică spune că nu deține orarul și traseele transporturilor. Am văzut cum fabrica, deși recunoscuse în fața brandurilor că nu a plătit salariile, în instanță susținea că a plătit tot. Și tot așa.

Sper ca fabrica să admită în final că a greșit, să nu mai recurgă la așa ceva. Și să nu mai continue hărțuirea Angelicăi prin apeluri la acest proces. Sper din suflet ca alte angajate să vadă acum că pot avea de câștigat și ele și colegele lor dacă nu tac și să știe că organizația nostră, Haine Curate, este aici pentru ele. Sper ca voi, cei care îmbrăcați hainele de firmă făcute de româncele de prea multe ori exploatate în fabrici, să continuați să ne oferiți încrederea și solidaridatea voastră. Le mulțumesc pe această cale celor care deja au donat pentru cauza muncitoarelor din confecții, sau care au oferit suport, chiar și sub forma unui share”, se arată într-o postare pe Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel