Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu, după ce un pacient a căzut de la etajul trei; bolnavul este intubat în ATI

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu a anunţat, sâmbătă dimineaţa, că urmează să facă o anchetă administrativă, după ce un pacient a căzut în urmă cu două zile de la etajul trei al secţiei de Neurochirurgie, 'în circumstanţe necunoscute', fiind operat ulterior, iar în prezent este intubat în ATI, potrivit unui comunicat de presă.

'În cursul serii de 1 iunie, pacientul a căzut de la etajul 3 al secţiei Neurochirurgie, în circumstanţe necunoscute. S-a intervenit de urgenţă conform protocoalelor şi procedurilor şi pacientului i s-a acordat primul ajutor, atât de personalul secţiei şi din Unitatea de Primiri Urgenţe.

Medicul şef al secţiei a informat conducerea spitalului precum şi familia pacientului, cu care a discutat personal. De asemenea, s-a intervenit chirurgical de urgenţă, pacientul fiind operat de o echipă mixtă (chirurgie - ortopedie). Ulterior bărbatul a fost internat în cadrul secţiei ATI, intubat. Spitalul urmează să declanşeze o anchetă administrativă pentru a identifica exact toate circumstanţele acestui caz regretabil', se precizează în comunicatul de presă.

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu, după ce un pacient a căzut de la etajul trei; bolnavul este intubat în ATI

 

Potrivit spitalului sibian, 'pacientul a fost adus la spital în cursul zilei de marţi 30 mai, cu o plagă fronto-parietală dreapta, care a fost suturată în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe. Examenul tomografic a evidenţiat şi fisurarea cutiei craniene, motiv pentru care pacientul a fost preluat pentru supraveghere şi tratament în cadrul Secţiei Clinice Neurochirurgie.

Subliniem că la momentul prezentării in UPU şi în momentul internării pacientul a fost perfect conştient, cooperant, nu a fost agitat psihomotor şi nu a prezentat halenă etanolică. Prin urmare nu a fost necesară nicio măsură specifică suplimentară. Pacientul a comunicat permanent cu personalul pe toată perioada internării şi nu a existat suspiciunea unui posibil sevraj. În ziua de joi, 1 iunie, în urma reexaminării la Computerul Tomograf s-a evidenţiat o evoluţie favorabilă. De asemenea, în cadrul vizitelor medicale de la orele 11.00 şi 14.00 pacientul a continuat să fie cooperant, comunicativ şi fără semne de agitaţie psihomotorie care se determine măsuri speciale, situaţie consemnată. de altfel, aşa cum am menţionat, pe tot parcursul internării.'

IPJ Sibiu va efectua verificări în acest caz, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public, având în vedere că Poliţia Municipiului Sibiu nu a fost sesizată cu privire la acest eveniment.

'Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind un bărbat care ar fi căzut de la etajul 3 al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu s-a dispus verificarea aspectelor sesizate în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs accidentul, iar în funcţie de rezultatul acestora, dispunerea unor măsuri în consecinţă. Precizăm faptul că Poliţia Municipiului Sibiu nu a fost sesizată cu privire la acest eveniment', se arată într-o informare a IPJ Sibiu, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel