Ana Birchall, DEZVĂLUIRI uluitoare: "Am fost vânată, subminată, asaltată şi ameninţată"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Ana Birchall revine cu declarații și dezvăluiri cel puțin șocante din perioada în care a fost ministru al Justiţiei şi că a primit constant ameninţări după refuzul de a da amnistia şi graţierea. Birchall a reacţionat după ce a văzut declaraţiile lui Tudorel Toader cum că ar fi fost ţinut în biroul lui Liviu Dragnea, împreună cu şeful ALDE şi Viorica Dăncilă.

"Când am citit declaraţii domnului Tudorel Toader şi ale doamnei Dăncilă, mi-am adus aminte ce zicea bunica mea: 'Talentul dansează, imitaţia ţopăie'. Oamenii aceștia nu au minima decență măcar să tacă. Pentru că a rescrie o realitate, a rescrie istoria este un exercițiu penibil de imagine. Am şi spus că ei uită strategic să spună anumite promisiuni pe care le-au făcut.

Eu am reacționat în toată această perioadă, deşi văd că au început diverse campanii de denigrare la adresa mea cu informaţii false, tocmai pentru că probabil deranjează că spun adevărul, a spus Ana Birchall, la 'Legile Puterii'. 

Birchall a povestit şi cum a fost minţită chiar de Viorica Dăncilă la numai o săptămână de la preluarea mandatului.

"Eu, când am preluat mandatul din 2019 de ministru al Justiției, am avut o discuție directă cu doamna Dăncilă. Şi i-am spus direct în faţă ca pe mandatul meu să nu se aştepte să dau amnistie și grațiere. La acel moment mi-a dat de înţeles că voi avea libertatea de a pune în practică aceste valori. La nici măcar o săptămână a şi ieşit în spaţiu public că a regretat că m-a numit ministru.

Atunci a fost primul moment în care eu mi-am dat seama că m-a păcălit, că efectiv nu face altceva decât să mă submineze. Nu am avut un singur secretar de stat. Ce înseamnă asta? Nu aveam cum să deleg dreptul de semnătură. Tocmai de aceea doamna Savonea vâna efectiv programul meu şi stabilea şedinţele CSM în funcţie de şedinţele de guvern, doar, doar o să prindă oportunitatea să nu merg eu acolo.

Am fost vânată, subminată, asaltată, asasinată din toate punctele de vedere şi ameninţată", a mai spus Ana Birchall.

Citeşte şi: Tudorel Toader s-a enervat. SMS în direct pentru Ana Birchall

Întrebată dacă a fost vreodată ameninţată de Liviu Dragnea, fostul ministru a răspuns:

"Au fost foarte multe discuții inclusiv în ședințele de guvern. Sunt pe stenograme. În şedinţele de guvern se insinua că ce mă tot opun şi ce tot fac atâtea observaţii. 

Nu vreau să discut presiunile care au fost pe mine din punct de vedere al ameninţărilor. Da, confirm că au existat amenințări din foarte multe zone, inclusiv din mediul privat. Au fost oameni care acum sunt condamnaţi pentru acte de corupţie, sunt eliberaţi condiţionat dau au continuat să împroaşte cu noroi în mine şi în familia mea cu minciuni efectiv doar pentru că aveau speranţa că această cooperativă 'Nufărul' cum numesc eu SIIJ, nu a putut să îi albească", a conchis Ana Birchall, la Realitatea PLUS.

Citeşte şi: Tudorel Toader iese la rampă cu declarații ULUITOARE: Cum a fost ţinut PATRU ore în birou de Liviu Dragnea, Tăriceanu şi Dăncilă

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel