American ucis de Coronavirus, la Wuhan. Primul cetăţean străin din China care moare din cauza virusului

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un american a murit din cauza noului coronavirus la Wuhan, oraşul chinez aflat în centrul epidemiei, a declarat sâmbătă ambasada Statelor Unite, aceasta fiind primul deces confirmat al unui străin din cauza bolii, informează AFP.

"Putem confirma că un cetăţean american în vârstă de 60 de ani, declarat purtător al coronavirusului, a murit într-un spital din Wuhan, China, pe 6 februarie", a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ambasadei Statelor Unite la Beijing.

"Transmitem sincere condoleanţe familiei", a adăugat el, precizând că nu va face alte comentarii pentru a respecta dreptul la intimitate al rudelor.

Oraşul Wuhan, unde a apărut epidemia de pneumonie virală în luna decembrie, şi provincia Hubei (centrul Chinei), a cărei capitală este, au fost izolate de lume de două săptămâni printr-un cordon sanitar.

Noul coronavirus a infectat deja peste 34.500 de persoane şi a ucis 722 în China continentală (fără Hong Kong şi Macao), au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare.

În afara Chinei continentale, peste 320 de cazuri de contaminare au fost confirmate în circa 30 de ţări şi teritorii. Până în prezent, se înregistraseră două decese ale unor cetăţeni chinezi în Hong Kong şi Filipine.

Ministerul chinez de Externe a declarat joi că 19 străini au fost contaminaţi în China, iar doi dintre aceştia s-au recuperat. El a refuzat să dezvăluie naţionalitatea pacienţilor.

În plus, un japonez sexagenar, suspectat că fusese infectat cu coronavirus, a murit la rândul său într-un spital din Wuhan, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe din Japonia.

Bărbatul fusese internat în spital în urma unei pneumonii virale severe, însă cauza decesului nu a putut fi identificată oficial, a precizat aceeaşi sursă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel