Studentă în Italia: "Am refuzat un loc de muncă la supermarket. Salariul de 500 de euro pe lună este o bătaie de joc în ziua de astăzi”

Alexandra Curtache |
Data publicării:

O studentă din Italia a stârnit o dezbatere în Italia, cu privire la salariile scăzute din sectorul muncii. Tânăra, care se întreține singură și urmează cursurile Universității Roma Tre, a refuzat un job cu normă întreagă plătit doar cu 500 de euro. „Este o bătaie de joc în ziua de astăzi”

În căutarea unui loc de muncă care să îi permită să facă față cheltuielilor, fata a aplicat la un cunoscut supermarket, a cărui ofertă părea să ofere oportunități pentru cei fără experiență anterioară. Cu toate acestea, după ce a fost contactată de managerul magazinului, fata a aflat că salariul oferit era de doar 500 de euro pe lună pentru o normă întreagă de 40 de ore de muncă pe săptămână.

"Mă întrețin singură: 500 de euro pe lună pentru 40 de ore pe săptămână este o bătaie de joc în ziua de astăzi, nimeni nu ar trebui să lucreze în aceste condiții", a declarat fata pentru presa străina, subliniind dificultățile de a supraviețui cu un astfel de venit într-un oraș scump precum Roma.

 

Anunțul supermarketului

 

Anunțul unui cunoscut supermarket din Roma, Italia, de mare anvergură suna astfel: "Căutăm candidați, chiar și fără experiență, cu excelente abilități de organizare, proactivitate și dorință de spirit de echipă. Oferta se adresează persoanelor care pot începe o perioadă de formare de șase luni cu un salariu cuprins între 500 și 900 de euro pe lună.”

Apelul de la supermarket i-a dezvăluit studentei că, în ciuda promisiunilor inițiale de formare și dezvoltare profesională, posibilitățile reale de avansare erau minime, iar salariul nu ajungea să acopere nevoile de bază. Managerul magazinului i-a explicat imediat cum funcționează compania și ce rol va avea dacă va decide să înceapă stagiul de practică. O rambursare a cheltuielilor de 500 de euro pe lună pentru 40 de ore de muncă pe săptămână, dar o posibilitate îndepărtată de creștere profesională.

"Dacă vă considerăm o persoană capabilă, există posibilitatea de a vă angaja ca vânzătoare", i-a explicat managerul magazinului tinerei în timpul convorbirii lor. 

 

Tânăra a refuzat oferta de muncă instant

 

Refuzând oferta de muncă, tânăra a ales să continue căutarea și, ulterior, a găsit un loc de muncă mai bine plătit într-un restaurant din Trastevere. Cu toate acestea, povestea ei ilustrează dificultățile cu care se confruntă mulți tineri în Italia în ceea ce privește accesul la locuri de muncă decent plătite și perspectivele de dezvoltare profesională.

"Nu oricine poate alege să refuze un loc de muncă, dar să lucrezi în aceste condiții nu poate fi normal", spune fata.

Experiența studentei a stârnit un val de compasiune și indignare în mediul online, mulți exprimând solidaritate cu ea și subliniind necesitatea unor schimbări în politica salarială și de muncă pentru a asigura condiții mai bune pentru toți angajații, în special pentru tineri și studenți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel