Alertă la Penitenciarul Timişoara. Un deţinut a evadat. Pentru ce fapte era condamnat bărbatul

Andreea Cosma |
Data publicării:

Un bărbat de 36 de ani, condamnat pentru furt calificat, care ispășea pedeapsa în regim deschis într-un punct deschis al Penitenciarului Timișoara, a evadat, miercuri dimineața, fiind dispuse măsuri pentru prinderii acestuia, inclusiv la frontieră.

Deţinutul Sandor-Gyorgy Kovacs, în vârstă de 36 de ani, condamnat definitiv la 2 ani, 6 luni de închisoare pentru furt calificat, și care ispășea pedepsa în regim deschis, a părăsit, miercuri dimineața, punctul de lucru exterior, au anunțat reprezentanții Penitenciarului Timișoara.

„În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră”, spun reprezentanții Penitenciarului.

Potrivit acestora, părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel