Alegeri în Turcia: Votul turcilor din străinătate, un posibil balon de oxigen pentru Erdogan (EFE)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Peste 1,7 milioane de turci care locuiesc în străinătate au votat în cadrul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare cruciale de duminica aceasta, scrutin care, potrivit sondajelor, ar putea pune capăt la mai mult de două decenii de putere a actualului şef al statului, islamistul Recep Tayyip Erdogan, scrie marţi EFE.

Termenul limită pentru a vota din exterior este astăzi. Deşi doar jumătate dintre turcii din diaspora au participat la alegeri, numărul alegătorilor din străinătate a crescut cu aproape 30% faţă de alegerile generale şi prezidenţiale din 2018. Atunci, aproape 60% dintre votanţii de peste hotare au optat pentru Erdogan, procent superior celui de 53% cât a înregistrat în total.

Un număr de 64 de milioane de turci sunt chemaţi la urne în cadrul actualului scrutin. Unii analişti consideră că situaţia economică mai bună a multor turci care trăiesc în străinătate, de exemplu în ţări bogate precum Austria sau Germania, şi faptul că, în respectivele state, turcii nu se confruntă cu autoritarismul în creştere al lui Erdogan explică sprijinul mai mare pentru preşedinte.

Situaţia economică precară, cu o inflaţie galopantă, rate ridicate ale şomajului şi o liră foarte devalorizată vor reprezenta, potrivit experţilor, temele principale care vor ghida votul. Opoziţia, la rândul său, promite să restabilească principiile democratice pe care consideră că Erdogan le-a fisurat în ultimele două decenii. În condiţiile în care sondajele prevăd un rezultat foarte strâns între Erdogan, care a ocupat funcţia de prim-ministru sau de preşedinte din 2003, şi candidatul principalului bloc de opoziţie, social-democratul Kemal Kilicdaroglu, votul din străinătate ar putea fi decisiv, notează EFE.

Votul turcilor din străinătate, un posibil balon de oxigen pentru Erdogan

 

Deşi sondajele îi dau un uşor avans contracandidatului, rezultatul este foarte incert şi este posibil ca nici acesta, nici Erdogan să nu obţină duminică majoritatea absolută care ar împiedica un al doilea tur de scrutin două săptămâni mai târziu. Alţi doi candidaţi, care vor avea o susţinere redusă, ar putea lua din voturile necesare pentru ca Erdogan sau Kilicdaroglu să câştige din primul tur.

Sprijinul pentru Erdogan este puternic în special în zonele din centrul şi estul ţării şi în mediile mai conservatoare, unde a fost mai bine primită islamizarea de mai mult timp, mai ales în ultimii zece ani, a politicii şi a vieţii, de către actualul şef al statului. Având în vedere eventualitatea unui rezultat foarte strâns, unii analişti avertizează cu privire la posibilitatea ca Erdogan să nu se recunoască învins, aşa cum a făcut partidul său în 2019, când a contestat rezultatul alegerilor municipale din Istanbul, forţând o repetare a scrutinului doar pentru a pierde cu o marjă mai mare. De aceea, opoziţia le-a cerut susţinătorilor săi ca, în cazul unei victorii, să fie moderaţi în sărbătorirea succesului şi să evite să reacţioneze la posibile acte de provocare din partea susţinătorilor lui Erdogan.

Autobuzul convoiului electoral al primarului Istanbulului, vicepreşedinte al formaţiunii social-democrate CHP, Ekrem Imamoglu, aflat în campanie în favoarea lui Kilicdaroglu în provincia estică turcă Erzurum, a fost atacat cu pietre, incident în care au fost rănite mai multe persoane. Pentru acest atac au fost reţinute 15 persoane, dar la scurt timp după aceasta au fost puse în libertate, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel