Aglomerație în vămi: 151.000 de persoane au tranzitat, vineri, punctele de trecere a frontierei

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
FOTO Ilustrativ. Sursa: Poliția de Frontieră
FOTO Ilustrativ. Sursa: Poliția de Frontieră

Aproximativ 151.000 de persoane au intrat și ieșit vineri din țară, potrivit Poliției de frontieră.

În data de 09.12.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 151.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 46.500 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 74.860 de persoane, dintre care 7.506 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 4,69% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 09.12.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.022.534 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 66 de fapte ilegale (47 de infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 47.000 lei. Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 1.686.415 lei, Nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 21 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

 

Vezi si:

 

Două microbuze, verificate la intrarea în țară. Polițiștii, șocați de ceea ce au descoperit. Șoferii, amendați pe loc

 

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat, săptămâna trecută, pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un microbuz, condus de un bărbat de 37 de ani.

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit cantitatea totală de 320 de comprimate și patru fiole de substanţă anabolizantă, precum și 613 litri de băuturi alcoolice, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, disimulate în bagaje.

În ziua de 07 decembrie, în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  conducând un microbuz înmatriculat în R. Moldova, un bărbat cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 37 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajul personal al tânărului cantitatea de 300 de comprimate de DANABOL, substanţă inclusă în lista substanţelor interzise prevăzută în Legea 104/2008.

De asemenea, pe data de 08 decembrie, în jurul orei 19.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie română şi R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, care conducea un  microbuz, cursă ocazională pe ruta R. Moldova-Marea Britanie.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport,persoanelor și coletelor transportate, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, în bagajele însoţite de doi cetățeni din R. Moldova, ascunsă şi nedeclarată, cantitatea totală de 613 litri de băuturi alcoolice (vin spumant, vin de masă şi băuturi spirtoase), de provenienţă R.Moldova, iar într-un colet neînsoțit, 20 comprimate și patru fiole de diferite substanțe, conținând substanţe incluse în lista substanţelor interzise prevăzută în Legea 104/2008.

"Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor descoperite în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei și sancţionarea contravenţională a celor doi bărbați în posesia cărora s-au descoperit băuturile alcoolice cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, fiecare.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în privința celor doi conducători auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea ori scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de substanțe dopante de risc, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", au transmis polițiștii de frontieră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel