Agent de pază la un abator din vestul țării, prins cu mașina burdușită de carne furată

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Agent de pază la un abator din vestul țării, prins cu mașina burdușită de carne furată
Agent de pază la un abator din vestul țării, prins cu mașina burdușită de carne furată

Un șofer, în vârstă de 64 de ani, din Turnu, a fost oprit de polițiști, în trafic. În mașina acestuia, oamenii legii au găsit 8 kilograme de produse din carne de porc și mezeluri. 

Bărbatul nu a putut justifica proveniența produselor. În urma cercetărilor s-a stabilit că acesta este agent de pază la abatorul din Iratoșu și ar fi furat produsele de acolo. Bărbatul intenționa să consume o parte dintre produse, în timp ce cealaltă parte voia să o vândă în piață.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Arad au depistat luni dimineața un bărbat de 64 de ani, din localitatea Turnu, care conducea un autoturism pe D.J. 709C. În urma verificării autoturismului a reieșit că acesta transporta 8 kilograme de produse din carne de porc și mezeluri, fără a putea oferi detalii despre proveniența lor, scrie  renasterea.ro 

Din cercetările efectuate de polițiști și în urma unor informații primite de la firma de pază unde bărbatul își desfășoară activitatea, s-a stabilit faptul că acesta ar fi sustras cantitatea de carne și mezeluri de la abatorul situat în comuna Iratoșu, unde este angajat, cu intenția de a o consuma și de a o vinde în Piața Catedralei din municipiul Arad.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit societății comerciale. Pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a anunțat IPJ Arad.

 

Două românce, acuzate că i-au furat unui bărbat mii de euro, după ce acesta le-a invitat în casa sa  

 

Cazurile de furt din țara noastră sunt tot mai ridicate, iar în urmă cu câteva zile, două femei din judeţul Mureş au fost acuzate că i-au furat unui bărbat din zona Odorhei o sumă considerabilă de bani, după ce au fost invitate la acesta acasă, a informat IPJ Harghita, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, la sfârşitul săptămânii, bărbatul în vârstă de 43 ani, a alertat Poliţia municipiului Odorheiu Sescuiesc că i-au fost sustraşi 3.450 de euro şi 5.200 de lei.

Ulterior, autoritățile au făcut verificări și au concluzionat că bărbatul în cauză s-a deplasat cu un taxi, vineri după-amiază, într-o localitate din judeţul Mureş, unde s-a întâlnit cu două femei pe care nu le cunoştea şi pe care le-a invitat în locuința sa, unde aceștia urmau să rămână peste noapte.

"În cursul serii cei trei au consumat împreună băuturi alcoolice, la un moment dat bărbatul a adormit, iar în jurul orei 3,30 s-a trezit singur şi a constatat că partenerele i-au plecat şi i-au luat şi banii din portofel, respectiv 3.450 de euro şi 5.200 de lei", precizează sursa citată.

 

Tinerele au fost arestate, la scurt timp după jaf

 

La puțin timp după anunțarea furtului, poliţiştii din Harghita au reuşit deja să identifice persoanele bănuite de comiterea faptei. Astfel, aceștia au stabili că este vorba despre două femei tinere, în vârstă de 23 şi 26 de ani, ambele din judeţul Mureş.

Potrivit autorităților, din întregul prejudiciu reclamat de bărbat au fost recuperaţi 1.205 euro şi 1.040 de lei, însă "Cercetările sunt continuate în vederea recuperării integrale a prejudiciului şi stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat", mai precizează IPJ Harghita.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel