La ieșirea de la consultări, premierul desemnat a confirmat deschiderea spre o serie de idei pe care partidul AUR le are.
„Am discutat o serie de măsuri economice pe care AUR și le dorește. I-am asigurat de toată disponibilitatea. În urma evaluării, dacă vor putea fi suportate de bugetul României, le vom putea impune. Luăm în considerare orice soluție pentru o bună guvernare. În această seară vom merge la învestire și vom solicita parlamentarilor să-și exprime votul”, a declarat Adrian Veștea, după discuția cu George Simion, de la sediul AUR.
Trecerea noului Cabinet depinde direct de rezultatul acestor negocieri de culise, în condițiile în care validarea echipei guvernamentale are nevoie de votul favorabil al majorității deputaților și senatorilor.
Fără voturile celor din AUR, guvernul Veștea nu are nici o șansă să treacă de votul Parlamentului.