Adrian Streinu Cercel, reacție după ce Florin Salam a lansat acuzații grave la adresa medicilor

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Florin Salam și familia acestuia au organizat o conferință de presă în fața Institutului Matei Balș din Capitală, unde fratele manelistului se află internat cu Covid-19, în stare gravă. Familia susține că spitalul refuză să comunice cu ei și au adus acuzații grave la adresa medicilor. În replică, purtătorul de cuvânt al spitalului a venit cu o declarație care contrazice acuzele rudelor bolnavului.

Florin Salam susține că medicii de la Matei Balș nu i-au comunicat informații despre starea precară de sănătate a fratelui său, internat la secția de Terapie Intensivă a Institutului Matei Balș de aproximativ două săptămâni.

„Nu aș fi făcut acest gest să chem toate televiziunile, dar n-avem încotro. Pur și simplu, suntem disperați pentru că nu comunică nimeni cu noi. Noi întrebăm, avem un pacient bolnav, este normal să vrem să știm starea lui, suntem familia, sunt copiii lui, suntem frații lui. Ce putem să facem?! Să stăm cu mâinile în sân până ne zic că gata, este în ultima fază?! Indiferent de situație, trebuie să știm ce se întâmplă cu el, este durerea noastră”, a declarat Florin Salam presei.

Cu toate acestea, sora manelistului a recunoscut că zilnic, un medic îi informează cu privire la starea bolnavului. Ea a făcut acuzații grave la adresa doctorului Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”: „Am făcut rost de numărul domnului Cercel. Domnul Streinu Cercel, întrebat dacă e adevărat că i-au cedat rinichii, ficatul, ne-a spus <<Și ce puteți face voi?!>>”, a spus sora lui Florin Salam.

Rudele lui Salam susțin că au fost discriminate pentru că sunt romi: „Ne-au întrebat 'Sunteți țigani?'. Le-am spus că da și ne-au spus 'Atunci mergeți la ghicitoare'”, a mai declarat o membră a familiei lui Florin Salam.

 

Reacția Institutului Matei Balș în urma acuzațiilor grave lansate de Florin Salam și rudele sale

 

Purtătorul de cuvânt al spitalului reiterează că familia a fost informată zilnic cu privire la starea bolnavului.

„Poziția spitalului este următoarea: dincolo de starea foarte gravă a pacientului care nu face obiectul discuției de la televizor, în fiecare zi, familia a fost ținută la curent, un medic din colectivul Secției de Terapie Intensivă s-a întâlnit cu membrii familiei și le-a explicat starea în care se află, procedurile care i se aplică pacientului, care este prognosticul și șansele de supraviețuire.

Prin urmare, în fiecare zi, familia a fost ținută la curent despre starea pacientului”, a declarat Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Matei Balș din Capitală, la Antena3.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel