ACCIDENTUL nopții în ROMÂNIA: O mașină de POLIȚIE, cu ROȚILE ÎN SUS în mijlocul unei intersecții (VIDEO)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O autospecială de Poliție a fost implicată într-un accident, în Timișoara, Mașina polițiștilor a sfârșit cu roțile în sus, în mijlocul intersecției.

Un echipaj de poliţie a fost protagonistul unei cascadorii cu mașina de intervenție. Autospeciala în care se aflau polițiștii a fost lovită puternic de un şofer care n-a respectat semnalele sirenei de poliție. 

Accidentul s-a petrecut în Complexul Studențesc din Timișoara, duminică seara. Mașina a sfârșit cu roțile în sus în mijlocul drumului.

Polițiștii se aflau în misiune, iar mașina avea girofarurile și sirenele pornite, când șoferul unui autoturism ce venea dinspre celălalt bulevard nu i-a acordat prioritate. Deși a pătruns pe verde în intersecție, șoferul nu a acordat prioritate de trecere autospecialei care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune. În urmă impactului, aceasta s-a răsturnat cu roțile în sus. Din fericire, polițiștii din echipaj, dar și celălalt șofer, au scăpat nevătămați. 

La fața locului au intervenit colegi ai polițiștilor accidentați, dar și un echipaj de pompierii care au intervenit pentru degajarea drumului.  Mașina a fost reăusă pe roți de către trecătorii care le-au sărit în ajutor salvatorilor.

„A fost o tamponare la intersecțiile străzilor Ripensia cu bulevardul Eroilor. Autospecila de Poliție rula pe stradă Ripensia, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar la intersecția cu bulevardul Eroilor a intrat pe culoarea roșie a semaforului, intrând în coliziune cu un autoturism care circula pe culoarea verde a semaforului. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, accidentul soldându-se cu pagube materiale“, au declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, reprezentanții IPJ Timiș.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel