Accident teribil: Doi morți și trei răniți, după ce un autoturism, care venea din Bulgaria, s-a ciocnit violent cu un TIR, în Giurgiu

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Două persoane au decedat, iar alte trei au fost transportate la spital, în urma unui accident care a avut loc în localitatea Bucşani, pe DN 61, fiind implicate un autoturism în care se aflau 6 persoane, cetăţeni bulgari, şi un autotren, condus de un cetăţean turc.

''În cursul nopţii pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Roata de Jos au fost solicitaţi pentru a interveni la un accident rutier produs în localitatea Bucşani, pe DN 61. La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Roata de Jos, SMURD Bolintin Deal şi SMURD Mihăileşti, 2 ambulanţe aparţinând SAJ Giurgiu'', informează luni ISU Giurgiu.

După sosirea echipajelor la faţa locului s-a constatat că în accident sunt implicate un autoturism în care se aflau 6 persoane, cetăţeni bulgari, şi un autotren în care era doar şoferul, cetăţean turc.

Dintre cele şapte persoane implicate, două au fost găsite decedate, iar trei au fost transportate la spital (două la UPU Giurgiu şi una la SUUB - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti). Două persoane au refuzat transportul la spital - un pasager din autoturism şi şoferul TIR-ului încărcat cu caşcaval, arată sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel