Reamintim că un incendiu violent a luat viața mai multor persoane și a rănit grav alte zeci în stațiunea elvețiană Crans-Montana. Decizia de arestare a fost luată de Procuratura din Sion, care desfășoară o anchetă penală pentru omor, vătămări corporale și incendiu din culpă.
Moretti a fost audiat timp de peste șase ore și jumătate, iar la final a părăsit Palatul de Justiție din Sion la bordul unui vehicul al poliției cantonale. Procurorul general Béatrice Pilloud a explicat, într-un comunicat oficial, că declarațiile acestuia, parcursul său de viață și legăturile din Elveția și din afara țării indică un pericol real de sustragere de la anchetă.
Potrivit procuraturii, în timpul audierii a fost realizată o nouă analiză detaliată a riscului de fugă. Autoritățile consideră că acesta poate fi limitat prin măsuri alternative, precum monitorizarea electronică sau plata unei cauțiuni, motiv pentru care instanța urmează să decidă asupra condițiilor în care Moretti ar putea fi eliberat. Până la o hotărâre definitivă, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Soția patronului a izbucnit în plâns
Soția sa, Jessica Moretti, a fost la rândul ei audiată și a părăsit sediul procuraturii însoțită de avocați. Vizibil afectată, aceasta a declarat în lacrimi că gândurile sale se îndreaptă constant către victime și către persoanele care se află între viață și moarte. A spus că tragedia drept una de neimaginat și își cere scuze public.
În cazul ei, Procuratura din Sion a cerut Tribunalului aplicarea arestului la domiciliu, cu brățară electronică, tot pe fondul riscului de fugă.
Cei doi soți au fost audiați separat. Audierile au început la ora 8:00 și s-au încheiat după ora 14:00. Cei doi au rămas în Palatul de Justiție inclusiv în timpul minutului de reculegere organizat la nivel național în Elveția, în memoria victimelor incendiului, moment marcat de sunetul clopotelor bisericilor.
Inițial audiați ca martori, soții Moretti, cetățeni francezi, au acum calitatea de suspecți într-un dosar penal de omor, vătămări corporale și incendiu din culpă.
La audieri au participat și avocații care reprezintă mai multe victime.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

