118 români, băgați în carantină pentru ca nu au respectat autoizolarea

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un număr de 118 persoane au fost plasate în carantină instituţionalizată, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, pentru că nu au respectat perioada de autoizolare, informează luni Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, conform sursei citate, două persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Autorităţile reamintesc că, începând de luni seara, în intervalul orar 22,00 - 6,00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei este permisă numai pentru următoarele motive:

- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/ locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/ domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
- deplasări scurte, în apropierea locuinţei/ gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/ domestice.

Totodată, Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a scris, astăzi, pe Facebook că 55 de timișoreni din 500 verificați, izolați la domiciliu, nu au fost găsiți acasă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel