Zborurile spre Egipt, reluate, începând de duminică

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Zborurile charter spre stațiunea Hurghada din Egipt sunt reluate, începând de duminică, pe Aeroportul Timișoara, cu o frecvență de o săptămână, anunță aeroportul.

Potrivit unui comunicat al Aeroportului Timișoara cursele sunt operate de către compania aeriană Animawings.

„Se reiau zborurile charter de vacanță către o destinație exotică din Orientul Mijlociu, Hurghada – Egipt începând de duminică, 30 august, cu o frecvență pe săptămână, duminica. Aeronava aterizează la Timișoara la ora 13:40, urmând ca mai apoi să decoleze la ora 14:25 spre destinația Hurghada – unde va ajunge la ora 18:30”, arată aeroportul.

Directorul aeroportului timișoarean, Dorel Grădinaru, declară că reluarea curselor charterde vacanță de pe aeroportul Timișoara către Hurghada – Egipt poate fi un moment oportun pentru pasagerii care și-au plănuit concediul în perioada următoare.

„Astfel, turiștii din zona de vest a țării au ocazia să își petreacă un sejur pe litoralul egiptean și să descopere istoria antică a lumii, chiar și după sezonul estival. Cu toate că ne aflăm într-o perioadă cu restricții de călătorie, plecarea în vacanță pe timp de pandemie este posibilă, atâta timp cât ținem cont de măsurile de siguranță ce se impun”, spune Grădinaru, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel