Virusologii europeni, despre pandemia de COVID-19: „Este clar că suntem în al doilea val”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

„Este clar că suntem în al doilea val al pandemiei”, spun virusologii europeni, invocând numărul de infectări în creștere, din Belgia ori Franța, până în Danemarca ori Regatul Britanic.

Peste Ocean, Statele Unite sunt pe punctul de a depăși pragul de cinci milioane de infectări. Peste 161 de mii de americani, au murit din cauza coronavirusului. Cu toate acestea, președintele Trump susține că țara merge în direcţia bună, iar “virusul o să dispară de la sine”.

Pentru prima dată din aprilie încoace, preşedintele Donald Trump a participat la o reuniune a grupului de lucru care coordonează eforturile de combatere a pandemiei. În fața reporterilor, liderul de la Casa Albă a insistat că situaţia e sub control.

Donald Trump, președintele SUA: “Mulțumită îmbunătățirii substanțiale a tratamentelor și cunoștințelor pe care le-am adunat despre boală în sine, creșterea recentă a cazurilor nu a fost însoțită și de o creștere semnificativă a deceselor”.

E adevărat că, în comparaţie cu aprilie, sunt mai puţine decese în fiecare zi. Dar numai în ultima lună rata zilnică aproape s-a dublat - de la peste 540, la mai bine de 1.000. Numărul de victime e în creştere în cel puţin 22 de state. Experţii nu ezită să spună răspicat adevărul.

 

Los Angeles - 60% dintre noii infectaţi fac parte din grupa de vârsta 18-49 de ani

 

În Los Angeles, 60% dintre noii infectaţi fac parte din grupa de vârsta 18-49 de ani.

La intrarea în New York, autorităţile au instalat filtre care verifică la întâmplare şoferii pentru că nu cumva să fie veniţi din state aflate în zona roşie.

Şi în Europa, numărul infectărilor este în creștere, din Spania până în Germania. Berlinul a raportat astăzi 1045 de noi îmbolnăviri, cele mai multe din ultimele 3 luni, Varşovia -are pentru prima dată peste 700 de teste pozitive într-o zi, iar Parisul - 1.700. Centrele de testare din Franţa sunt depăşite de solicitări.

Obligația purtării măştilor creează haos în unele zone din Franţa. De pildă, pe un bulevard din Lille, aflat în competența unor administrații municipale diferite, portul măștii este obligatoriu doar pe un trotuar, nu şi pe celălalt.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel