Virgil Musta, 45 de răspunsuri despre vaccinul anti-COVID-19

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Virgil Musta
Virgil Musta

Medicul Virgil Musta a postat răspunsuri la 45 de „întrebări firești” despre vaccinul anti-COVID-19, dar spune că decizia finală pentru a face sau nu vaccinul este obligatoriu de luat după consultarea medicilor specialiști și a celui de familie.

„Întrebări firești legate de vaccinul anti covid-19. Mai jos regăsiți diverse întrebări la care încerc să răspund (sunt deja 45 de întrebari adunate) cât mai simplu și mai clar, iar acolo unde nu am încă un răspuns, o să va spun, în mod onest, acest lucru sau o să vă îndrum spre o sursă competentă. Fac precizarea că, în toate cazurile, indiferent de răspunsurile mele, decizia finală pentru a face sau nu vaccinul este obligatoriu de luat numai după ce vă consultați cu medicii specialiști care vă cunosc și istoricul și starea actuală a eventualelor afecțiuni pe care le aveți, cât și cu medicul de familie”, arată Virgil Musta.

 

 

 

El precizează că lista va fi actualizată permanent.

„În măsura în care, putem avea un dialog civilizat, un limbaj decent și o atitudine constructivă, care să ne ajute să înțelegem mai bine nedumeririle pe care le avem (fără a jigni sau ataca pe cei care au alte opinii), voi încerca să răspund și la alte întrebări, pe care le puteți scrie chiar în comentariile de la această postare. Această listă se va actualiza permanent, astfel încât să aveți într-un singur loc întrebările care apar, cât și răspunsurile oferite, pentru a le putea oricând consulta”, menționează medicul.

 

Lista de întrebări și răspunsuri

 

Vă prezentăm lista de întrebări și răspunsuri publicată de doctorul Virgil Musta.

1. Fiind un vaccin nou, nu cunosc prea multe despre el și nu știu dacă e bine să mă vaccinez, cum procedez?
· caută informații din surse credibile, oferite de oameni care au expertiză solidă, care s-au confruntat de-a lungul carierei cu diverse alte epidemii (epidemiologi, infecționiști, specialiști în sănătate publică etc) și nu lua de bune opiniile celor care doar își dau cu părerea, neavând niciun fel de pregătire în domeniu și care doar preiau și rostogolesc diverse informații pe care nici macar nu le verifică.

2. La ce mă ajută de fapt, dacă decid să mă vaccinez?
Vaccinarea ajută în 3 direcții:
o să îți diminuezi foarte mult posibilitatea de a face boala (pt. că îți învață sistemul imunitar să anihileze virusul cât mai repede după ce ai intrat în contact cu el)
o să îți diminuezi foarte mult posibilitatea de a face o formă gravă a bolii ( pt. că stimulează organismul să producă anticorpi și stimulează imunitatea celulară)
o să contribui la stoparea pandemiei și la revenirea mai rapidă la normalitate (cu cât mai repede se atinge un număr suficient de oameni care au un răspuns imunitar corespunzător împotriva SARS CoV-2, cu atât mai repede pandemia poate fi oprită)

3. La ce riscuri mă expun dacă decid să nu mă vaccinez?
· să faci boala, să faci formă severă, să ajungi la terapie intensivă și poate și mai rău, să rămâi cu sechele care iți vor crea probleme toată viața, să nu fii liber să călătoresti unde vrei fără carantinări, să îmbolnăvești prieteni, membri de familie care pot face forme grave.

4. Cât de sigur este vaccinul? (dacă nu imi face mai mult rău decât bine, pe termen scurt, dar și pe termen lung)
· oricare dintre variantele aprobate deja sunt vaccinuri sigure, toate testele efectuate anterior lansării (pe zeci de mii de oameni), dar și observațiile de până acum de la cei peste 30 de milioane de oameni din 46 de țări care au primit deja prima doză de vaccin, ne arată că vaccinul, indiferent de compania producătoare, nu are efecte secundare pe termen scurt mai accentuate decât alte vaccinuri de până acum, ba chiar mai puține. Practic, probabilitatea de a avea un accident de mașină este mult mai mare decât efectele adverse serioase.
· pe termen lung, toate estimările experților, bazate pe modul concret de interacționare cu organismul nostru, ne arată că nu vor exista efecte dăunătoare sănătății cauzate de acest vaccin. Evident că nu s-a putut încă observa concret acest lucru, pentru că nu avem o monitorizare pe o durată de ani de zile, dar părerea mea este că, spre exemplu, poluarea și lipsa de igienă au efecte mult mai nefaste pe termen scurt și lung decât vaccinul.

5. Prin vaccin, mi se introduce virus în organism? Îmi modifică structura genetică?
NU. Vaccinul Pfizer si Modena nu este un vaccin cu virus viu atenuat și nici măcar cu virus inactivat. Aceste vaccinuri, spre deosebire de altele de până acum, datorită tehnologiei moderne, folosește ARN mesager într-un mod foarte inteligent și inovator pentru a te imuniza. NU pătrunde în ADN-ul uman, în nicio formă!

6. Cum acționează de fapt vaccinul acesta diferit de altele de până acum?
Prin noua tehnologie ARNm, se introduce în celula musculară de la locul injecției o secvență de cod genetic al virusului (deci nu virusul), care reprezintă instrucțiuni pentru sistemul nostru imunitar pentru a recunoaște si neutraliza rapid virusul atunci când apare.

7. Ce se întâmplă de fapt
În cazul contaminării unei persone cu virusul SARS-CoV-2, acesta ajunge la nivelul faringelui și nasului, unde cu ajutorul unei proteine din structura virusului, numită proteina S, se fixează de receptorii celulari ai celulelor noastre și pătrunde în celula mucoasei faringiene și a nasului. Aici virusul se multiplică. Virușii noi formați distrug celula și trec în alte celule pentru a continua procesul. Organismul reacționează la acești intruși generând o inflamație, care la un moment dat poate distruge propriul organism.
În cazul vaccinării, se introduce prin vaccin un ARN mesager înglobat într-o nanoparticulă de grăsime, pentru a putea intra în celulă. Acest ARN conține informația pe care virusul o transmite “fabricii de proteine” din celula noastră, pentru a sintetiza proteina S- componentă cu care virusul se fixează de receptorul celular și apoi intră în celulă.
AND-ul celular nu este atacat sau influențat.
Odată produsă aceasta proteină, ea este identificată de sistemul imunitar ca fiind o particulă străină. Sistemul imun reacționează prin producerea de anticorpi, care înglobează această proteină și o neutralizează.
Celula musculară modificată moare și este eliminată din organism, locul ei fiind luat de o celulă nouă, normală.
Odată produși primii anticorpi, organismul are celule de memorie, care vor da alarma în momentul când în organism vor mai apărea astfel de structuri, atunci când luăm virusul de la cineva.
Astfel, când virusul SARS-CoV-2 intră în organism la nivelul faringelui și mucoasei nazale, anticorpii deja formati, împreună cu cei care sunt produși rapid, neutralizeaza proteina S, iar virusul nu mai poate intra în celulă sa se multiplice si să producă practic boala.
În esență, cele două vaccinuri (Pfizer și Moderna) au în compoziție doar părțile de ARN care conțin instrucțiunile de producție pentru acea proteină. După vaccinare, pe baza acestor instrucțiuni, celulele noastre musculare vor produce acea proteină (fără virus, doar proteina exterioară, deci nu ne putem îmbolnăvi, pentru că nu există virusul), după care acele secvențe de ARN sunt distruse de organismul nostru.
În acest fel, sistemul nostru imunitar învață în avans să recunoască acele proteine prezente in structura virusului, pentru ca atunci când acesta intra în organismul nostru, să fie pregătite să acționeze imediat pentru neutralizarea acestuia.
Recomand și filmulețul de mai jos, pentru a înțelege simplu cum acționează acest vaccin:
https://www.facebook.com/Ministeru.../videos/204532721391754

8. Dacă mă vaccinez, mai trebuie să respect măsurile de protecție?
DA, este foarte important să continuăm să purtăm mască, pentru că, pe de-o parte, vaccinurile au o rată de succes de cca 95%, pe de altă parte, încă nu știm exact pentru câte luni oferă protecție și nici dacă persoanele vaccinate mai pot transmite virusul după ce se contamineaza de la persoane bolnave.

9. După ce mă vaccinez, mai pot transmite virusul?
Există numeroase dezbateri legate de acest subiect la nivelul experților în domeniu. După părerea mea, o persoană vaccinată numai transmite virusul pentru a determina boala unei alte persoane. Vă explic mai jos logica mea.
Pentru ca boala să se manifeste, este nevoie de o cantitate mai mare de virus. După ce virusul intră în organism la nivelul nasului și faringelui, acesta începe să se multiplice în perioada de incubație de câteva zile. Abia după ce se ajunge la o cantitate mai mare de viruși se va declanșa boala, dar și posibilitatea de a transmite la altcineva. Acest lucru se poate vedea și prin faptul că o persoană contaminată nu transmite boala chiar din primele zile de la contactul cu cineva infectat.
După vaccin, sistemul nostru imunitar recunoaște imediat virusul intrat în organism și acesta este neutralizat mult mai repede (față de cei nevaccinați) și nu este lăsat practic să se multiplice pentru a ajunge la o cantiate mai mare, care să poată determina contaminarea altora.
Dar, până vom avea date clare, pentru a elimina orice risc, este recomandat să purtăm mască și să respectăm măsurile de protecție și după vaccinare.

10. Care sunt persoanele cărora nu le este recomandat să se vaccineze?
· persoanele care în momentul vaccinării prezintă o infecție acută, manifestată prin febră mare și semne directe ale acelei infecții. Aceste persoane se pot vaccina numai după încetarea simptomatologiei
· persoanele care sunt alergice la unul din compenentele vaccinului sau care prezintă alergii multiple sau care în antecedente au prezentat șoc alergic.
Iată lista excipienților vaccinului Pfizer, pentru a verifica dacă ne știm alergici la una dintre aceste substanțe:
((4-hidroxibutil)azanediil)bis(hexan-6,1-diil)bis(2-hexildecanoat) (ALC-0315)
2-[(polietilenglicol)-2000]-N,N-ditetradecilacetamidă (ALC-0159)
1,2-Distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)
Colesterol, Clorură de potasiu, Dihidrogenofosfat de potasiu, Clorură de sodiu, Fosfat disodic dihidrat, Sucroză, Apă pentru preparate injectabile.
Iar pentru vaccinul Moderna:
lipidă SM-102, colesterol, 1,2-distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC), 1,2-dimiristoil-rac-glicero-3-metoxipolietilen-glicol-2000 (PEG2000 DMG), trometamol, clorhidrat de trometamol, acid acetic, acetat de sodiu trihidrat, sucroză, apă pentru preparate injectabile.
· persoanele cu boli autoimune severe în evoluție

12. Ce se întâmplă dacă am deja covid si nu stiu (fiind asimptomatic) și îmi fac vaccinul?
Daca ai covid și nu știi, înseamnă ca ești într-una din urmatoarele situații:
· fie ești în perioada de incubație a bolii, adică în primele 5-7 zile de la contact și încă nu au apărut simptomele
· fie ai deja o formă asimptomatică de boală
În aceste două situații, chiar dacă te vaccinezi nu pățești nimic rău, dimpotrivă, în a șapta zi de la vaccinare apar primii anticorpi, care impiedică și ei multiplicarea virusului și astfel te ajută să faci o formă mai ușoară de boală. Acest lucru l-am putut vedea și experimenta la noi în Spitalul Victor Babeș din Timișoara, unde trei colegi au fost depistați pozitiv imediat după vaccinare. Toți au facut o formă ușoară de boală și nu au avut probleme.

13. Dacă am avut deja covid, mai are rost să mă vaccinez?
Da, are rost să mă vaccinez, deoarece nu stiu câți anticorpi protectori am după boală. Nu toți anticorpii ce se formează în timpul bolii (și pe care pot să-i determin prin testele uzuale) sunt și protectori. În plus, nu toate persoanele care au făcut boala au facut și anticorpi. Există tot mai multe dovezi în acest sens, confruntându-ne cu reinfectări la persoane care au mai avut boala. Se pare că persoanele care au prezentat o formă ușoară, nu au facut o cantitate mare de anticorpi protectori.

14. După ce mă vaccinez, de când sunt protejat și pentru cât timp?
Anticorpii post-vaccinare încep să apară dupa 7-14 zile de la prima doză și realizează o protecție în cca 60% din cazuri în 3 săptămâni de la prima vaccinare. Pentru a avea o protecție completă este nevoie să treacî 1-2 săptămâni de la rapel (a doua doză de vaccin). Deci, pentru vaccinul Pfizer, la care rapelul se face la 21 de zile, protecția se obține la aproximativ 1 lună de la prima doză, iar pentru vaccinul Moderna, la care rapelul se face la 28 de zile, protecția completă apare la 1 lună si 1-2 săptămâni.
La ambele vaccinuri, protecția completă se întâmplă la cca 95% din cazuri.

15. Este obligatoriu să fac ambele doze? Ce se întâmplă dacă, din diverse motive, ratez a doua doză?
Da, este important să fac ambele doze, pentru a avea o protecție bună, iar aceste doze să fie conform protocolului: la 21 de zile pentru vaccinul Pfizer și 28 zile pentru vaccinul Moderna. După părerea mea, se poate accepta o mică întârziere, dar este de preferat să se evite acest lucru. Dacă nu se poate face deloc a doua doză la momentul recomandat de producator, vaccinarea se va relua în întregime (ambele doze), din momentul în care acest lucru este posibil. Un motiv de întrerupere a vaccinarii este, de exemplu, când în perioada dintre cele 2 vaccinuri faci boala Covid-19. Avem tendința ca după prima doza de vaccin să ne relaxam, să nu ne mai protejăm, ceea ce este foarte greșit, deoarece protecția completă o obținem doar după cea de-a doua doză. Au fost cazuri și printre colegii mei care au pățit acest lucru, s-au îmbolnăvit între doze, ratând vaccinarea cu a doua doză. Urmează să cercetăm dacă anticorpii produși în urma primei doze asociați cu anticorpii produși de boală dau o protecție mai solidă decât cea obținută doar prin boală.
Dacă se demonstrează că nu există protecție suficientă, este recomandată reluarea întregii vaccinări, la un timp după boală.

16. La cât timp după boala ne putem vaccina, dacă dorim acest lucru?
Vă puteți gândi să vă vaccinați după cel puțin o lună de zile de la negativare, după ce ați făcut boala, oricum undeva în faza a 3-a a vaccinării.

17. Se face vaccinul și la copii?
Vaccinarea nu se face la copii deocamdată (sub 16 ani Pfizer și sub 18 ani Moderna ), deoarece nu sunt încă finalizate studii în acest sens.

18. Femeile gravide si cele care alapteaza se pot vaccina?
Nu avem studii concrete, este recomandat să se discute inițial cu medicul curant.

19. Cum de s-a realizat atât de repede, în timp ce pentru alte vaccinuri durează ani de zile?
Aceasta tehologie nu este chiar nouă. Ea s-a studiat și folosit și în alte vaccinuri, cum ar fi cel pentru boala infecțioasă virală Zika. În plus, tehnologia este folosită mai demult și în alte domenii medicale. Această tehnologie modernă permite scurtarea unor etape de cercetare.
Pe de altă parte, de data aceasta a existat o mobilizare fără precedent (și la nivel de state, dar și din partea companiilor private), la nivel mondial, pentru a se găsi cât mai repede posibil o soluție sigură, care să rezolve o problemă cu care se confruntau toate statele lumii, care afecta direct viața oamenilor, dar și economiile tuturor țărilor. S-au alocat astfel fonduri foarte mari pentru a putea urgenta procese logistice și de cercetare, fonduri care înainte nu aveau nici pe de parte dimensiunea celor de acum.
Eu personal, cât și spitalul la care lucrez, am simțit atunci la deputul pandemiei o solidaritate extraordinară din partea tuturor, oameni care doreau să ajute, să se implice concret prin expertiza lor pentru a contribui în orice fel era nevoie. Ganditi-vă că același lucru s-a întâmplat și la nivel mondial: o solidaritate și mobilizare fără precedent în fața unui pericol comun fără precedent.
În plus, tot datorită disponibilității generale mult mai prezentă de a ajuta cumva la obținerea unei soluții care să ne scape de acest coșmar, s-a găsit mult mai repede un număr impresionat de persoane care au acceptat să intre în programele de testare. Gandiți-vă ca au participat la aceste teste, în ultima fază a lor, peste 40.000 de persoane, respectiv peste 30.000 de persoane (in funcție de compania care a dezvoltat vaccinurile). Un număr atât de mare de persoane necesar testelor era mult mai greu de obținut în anii anteriori, în cazul altor vaccinuri.
Pentru explicații pe scurt, pe un limaj simplu, ușor de înțeles, puteți urmări și video-ul de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=yfLxlQkspUI

20. Eu sunt credincios și nu cred în acest vaccin, ci doar în Dumnezeu.
Și eu sunt credincios, provin dintr-o familie de preoți, am fost crescut în credința față de Dumnezeu. Eu m-am vaccinat fără ezitare, ce-ar fi dacă ne-am gândi că poate chiar Dumnezeu ne-a ajutat să putem avea la dispoziție această armă a vaccinului, care să ajute omenirea să scape de acest virus, așa cum simțim că Dumnezeu este alături de noi în atâtea cazuri, spre binele semenilor noștri?

21. La câte zile după vaccinul antigripal poate fi făcut vaccinul anticovid?
Dupa o lună de zile.

22. “Fiicele mele, majore ambele, sunt diagnosticate cu boli autoimune (tiroidă autoimuna respectiv lupus), este recomandat vaccinul sau nu?”
Trebuie sa se consulte cu medicii specialisti care urmaresc cele doua afectiuni. In principiu, daca sunt forme usoare si nu sunt active, se pot vaccina. La lupus, situatia este mai problematica.

23. „În 2004 am avut boala serului provocată de reactia la serul antirabic. Atunci medicul infectionist mi-a spus că nu mai am voie să fac vreun ser niciodată, retin ca exemplu ser anti-botulinic. Pot face vaccinul Covid?”
Vaccinul nu este acelasi lucru cu serul. Serurile sunt mai alergizante ,de aceea majoritatea trebuie administrate dupa desenzibilizare Besredka. Intrebati va rog si alergologul.

24. Ce analize este bine să ne facem înainte de vaccin dacă nu ne știm bolnavi cu o anumită boală și poate totuși avem?
Nu este nevoie sa va faceti vreo analiza specifica numai pentru vaccinare.

25. Cand se mentioneaza boli autoimune severe, ce inseamna mai exact? Eu am tiroidita si in aceasta perioada tocmai a inceput sa isi faca de cap iar eu am inceput sa iau tratament de substitutie. Exista o lista de boli autoimune vizate?
Nu exista nici o lista a bolilor autoimmune. Decizia de vaccinare se va lua impreuna cu medicul specialist care urmareste boala.

26. Am 56 de ani. Am făcut un șoc anafilactic in urma cu multi ani atunci când am luat midocalm impreuna cu aspirina. Înainte de acest episod mai luasem si midocalm si aspirina, dar nu impreuna. Ma încadrez în grupa persoanelor cu boli cronice având hipertensiune fiind cu tratament?
Aspirina este medicament alergizant. In principiu puteti face vaccinarea dar trebuie sa va consultati si cu un alergolog, cat si cu medicul de familie pentru partea a doua a intrebarii.

27. Mă pot vaccina cu tiroidita Hoshimoto și insuficienta renala cronica???
Da, discutati doar cu medicii specialisti care va trateaza, care stiu si starea d-voastra prezenta.

28. Se mentioneaza lipsa testarii interactiunii cu alte medicamente. Cum poate medicul de familie evalua riscul in cazul bolilor cronice?
Pana in momentul de fata nu au fost sesizate interactiuni cu alte medicamente, dar, deoarece studiile nu au inca rezultate referitoare la acest aspect, firma producatoare a vaccinului este obligata sa mentioneze acest lucru in prospect.

29.Păreri despre cazurile din Norvegia la persoane in vârstă?
Se face o analiza foarte serioasa in mometul de fata in Norvegia, pentru a vedea daca decesele sunt in legatura cu vaccinarea. Pana la aflarea rezutatelor acestei analize se recomanda precautie pentru vaccinarea persoanelor foarte in varsta, cu multiple comorbiditati.

30. E recomandata vaccinarea la persoanele de 80 de ani cu cancer limfatic NH, care tocmai au încheiat tratamentul Mabtherra?
In principiu da, dar decizia se ia dupa consultarea cu medicul hematolog sau oncolog in evidenta carora sunteti.

31. Despre endometrioza toracica ce parere aveti in legatura cu vaccinul?
Va puteti vaccina, doar discutati cu medicul care va urmareste despre starea d-voastra prezenta.

32.Pentru Sindrom Sjogren diagnosticat in urma cu 20 de ani, poliatrita reumatoida, sub tratament cu Plaquenil, varsta 78 de ani, se recomanda vaccinarea? Medicul de familie nu stie raspunsul.
Cred ca decizia trebuie luata cu medical reumatolog care va urmareste boala. Daca nu este activa, in principiu va puteti vaccina.

33. Fiul meu este alergic la penicilina...cand va face vaccinul, are vreun risc? are 40 de ani
Riscul este minim de a face reactive anafilactica, deci recomand vaccinarea.

34. Va rog sa-mi spuneți dacă sunt alergica la metamizol, pot face vaccinul? Eu fac avastin de 3 ani. Mai este necesara vaccinarea?
Trebuie sa va consutati cu un medic alergolog, dar daca nu aveti alergii multiple si nu ati avut antecedente șoc, nu vad de ce sa nu va vaccinati.

35. Aș dori să întreb dacă am avut câteva episoade alergice, este necesar să iau înainte de vaccinul anti Covid un medicament?
Discutati va rog cu alergologul, dar in principiu puteti lua un antihistaminic, cu 30 min inainte.

36. Sufar de Budd Chiari Sindrom si sunt pe tratament cu anticoagulant (Sintrom)...este recomandat vaccinul sau nu in cazul meu? Si daca da, trebuie sa opresc anticoagulantul cand ma vaccinez? Mentionez ca in 10.12.20 am iesit si pozitiva la Covid, momentan avand si anticorpi. In acest caz, pot face vaccinul imediat sau trebuie sa astept o perioada anume de timp?
Da, puteti face vaccinarea, dar vorbiti cu medicil curant pentru tratamentul anticoagulant. Daca aveti anticorpi in titru mare, mai puteti astepta, iar in momentul cand ei scad, va puteti vaccina.

37. În cazul diabetului de tip I , pentru o persoana de 26 ani, se poate face vaccinul?
Da, chiar este recomandabil.

38. Am o malformatie arterio- venoasa occipitala rupta, embolizata iterativ si radiotratata, comitilitate vasculara secundara cu crize focale tonice. Este bine sa ma vaccinez?
Puteti face vaccinul, discutati inainte cu medicul curant.

39. Am hipotiroida autoimuna si hepatita autoimuna. pot face vaccinul anticovid?
Consultati-va va rog cu un imunolog sau cu medicii care va trateaza cele 2 afectiuni.

40. Sunt diagnosticata cu trombofilie ereditara, iau tratament zilnic cu Aspenter. Am obezitate, fierea scoasa, tiroida scoasa (iau tratament cu Euthyrox 125) si miopie forte. As dori sa intreb daca vreuna din cele de mai sus reprezinta contraindicatii pt. a face vaccinul anti Covid. Grija mea cea mai mare e pt. partea cu trombofilia, a se vedea partea asta din prospect. Ma puteti indruma va rog frumos?
Trombofilia reprezinta un risc relativ datorita riscului de sangerare daca se lezeaza un vas in timpul administrarii injectiei. Trebuie facuta hemostaza prin apasare locala. Oricum acul este foarte subtire cu care se face injectia, deci riscul este minim aici.

41. Care este perioada de imunitate după a doua doza de vaccin?
Pentru moment nu se stie exact, pentru ca nu am avut decat cateva luni de monitorizare dupa ce s-au dezvoltat vaccinurile. Studiile arata ca imunitatea ramane protectoare cel putin 6 luni. Aceste studii vor continua si vom vedea rezultatele.

42. Se pot vaccina cei care au angina pectorala si iau trombex 75 mg pe viata? Pe langa aspirina, nebilet coaprovel si spiriva resprimat ?
Da, se pot vaccina. Se discuta inainte cu medicul care ii urmareste pentru a vedea starea de sanatate prezenta.

43. Daca am trombofilie, pot sa fac vaccinul anti covi-d?
Riscul este daca in timpul introducerii acului in muschi se lezeaza un vas si sangereaza. In principiu acele sunt foarte subtiri si se poate evita acest lucru. Cel mai bine este va sfatuiti cu medicul specialist care are in evidenta afectiunea dumneavoastra sa va spuna ce este de facut, daca totusi sangerati.

44. As dori sa stiu daca o persoana cu Hepatita autoimuna de ficat se poate vaccina?In prezent cu tratament.
Decizia trebuie luata impruna cu medicul specialist care trateaza hepatita autoimuna.

45. Cei care s-au vindecat de Covid, dar au anticorpi suficienti si inca doneaza plasma dupa 10 luni de la vindecare, trebuie sa se vaccineze sau nu ?

Pentru moment nu trebuie sa se vaccineze, dar este bine sa-si urmareasca titrul de anticorpi, iar in momentul in care acestia scad, este bine sa se vaccineze.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel