USR-PLUS, presiune pe PNL. Cere retragerea sprijinului pentru Mihai Chirica

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

USR PLUS Iași solicită PNL Iași retragerea sprijinului politic acordat lui Mihai Chirica și spune că o alianță între USR PLUS și PNL poate fi formată numai „împotriva lui Mihai Chirica” și nu pentru susținerea lui.

Scandalul de la Iași dintre USR PLUS și PNL continuă, iar reprezentanții Alianței spun că vor continua negocierile pentru Proiectul de Buget în anumite condiții. Una dintre condiții ar fi solicitarea ca PNL Iași să îi retragă sprijinul politic primarului Mihai Chirica, acuzat într-un dosar de corupție.

Condițiile în care USR PLUS Iași continuă negocierile pentru Proiectul de buget sunt: „organizarea de îndată a unui concurs pentru ocuparea poziției de City Manager, organizarea de îndată a unui concurs pentru ocuparea poziției de Arhitect Șef, organizarea de îndată a unui concurs pentru ocuparea poziției de Director Executiv al Direcției de Transformare Digitală și Implementare Smart City, acceptarea unui reprezentant din partea USR PLUS în comisia de recrutare pentru pozițiile mai sus menționate, care va participa la supravegherea corectitudinii concursurilor și obligația de a transparentiza toate documentele de interes public (contracte, documente de urbanism, cheltuieli efectuate etc), prin intermediul unei platforme dedicate, în decurs de maximum 8 luni de la aprobarea Bugetului. Prin intermediul acestei platforme, Primăria Iași se angajează la adoptarea și implementarea transparenței”, spun reprezentanții USR PLUS Iași, într-un comunicat de presă.

Se cere publicarea contractelor de achiziții

 

Aceștia solicită, de asemenea, publicarea tuturor contractelor de achiziții publice/acordurile-cadru încheiate în ultimii 6 ani, grupate pe secțiuni anuale, inclusiv anexele și, după caz, actele adiționale ale acestora. Documentele mai vechi de 6 ani pot vor fi adăugate ulterior, dar nu mai târziu de 31.12.2022, potrivit Alianei. Se cere publicarea pe site-ul Primăriei a Programului Anual de Achiziții Publice realizat de Primărie și instituțiile/societățile comerciale din subordine.

În privința transparenței în ocuparea funcțiilor publice, Alianța USR PLUS Iași solicită publicarea tuturor anunțurilor privind organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor publice la Primărie și instituțiile/societățile comerciale din subordine în presa locală, pe paginile de social media, într-un timp rezonabil (minimum 30 de zile), pentru a oferi egalitate de șanse tuturor candidaților interesați. O altă cerință este publicarea rezultatelor și criteriilor de selecție aferente concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice și anunțarea tuturor transferurilor la Primăria Iași sau la societățile subordordonate Consiliului Local, de la alte societăți de stat sau private, conform legii.

„În această direcție, se poate transmite o informare lunară către Consiliul Local, abonații la newsletterul primăriei și către presa locală cu centralizarea tuturor transferurilor realizate în luna anterioară”, spun cei din USR PLUS.

În privința transparenței în urbanism, se cere publicarea tuturor certificatelor de urbanism, reglementărilor din Planul Urbanistic General și Regulamentul Local de Urbanism pentru fiecare certificat de urbanism, publicarea avizelor Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, inclusiv motivarea tehnică detaliată în cazul respingerii acestora, publicarea PUZ-urilor, etapelor de consultare publică, autorizațiilor de construire și proceselor verbale de recepție și edificare.

„Toate acestea trebuie să fie cuprinse într-un sistem integrat, disponibil online și cu filtre de căutare, pentru ca orice ieșean să aibă la îndemână toate informațiile despre orice proiect imobiliar. Publicarea documentelor se va face în integralitatea lor, nu doar a numerelor de înregistrare”, spun cei din Alianță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel