Unchiului profesorului român, închis în China pentru o fraudă cu 80 de dolari, amenință cu greva foamei

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ioan Felecan, unchiul profesorului clujean Marius Balo aflat în închisoare în China, amenință cu greva foamei din data de 1 iulie. El cere autorităților să ia măsuri urgente pentru transferarea în România a nepotului său.

Avocatul lui Marius Balo, Eugen Iordăchescu, susține că nu este acceptabil ca România să-și trateze proprii cetățeni cu atâta indiferență și nepăsare și trebuie să-i apere.

„Este de neconceput ca statul să nu se implice în mod activ în această chestiune, adoptând o poziție pasivă și așteptând ca într-un final Marius Balo să-și execute întreaga pedeapsă în China. Nu e admisibilă o astfel de manifestare, motiv pentru care Ioan Felecan, unchiul lui Marius Balo, mi-a comunicat că a decis să intre în greva foamei de la 1 iulie. Nu mai poate accepta tergiversările în acest caz”, a spus Iordăchescu.

Acesta a precizat că Ioan Felecan, singura rudă în viață a lui Marius Balo, cere autorităților să ia de urgență măsurile necesare astfel încât acesta să își execute pedeapsa într-un penitenciar din România.

Eugen Iordăchescu a afirmat că Interpol România este în tratative pentru ca o echipă de polițiști să meargă în China pentru a-l aduce pe Balo în România.

 

„Starea de sănătate a românului este relativ bună”

 

În 9 ianuarie 2020 Ministerul Justiției din China și-a dat acordul pentru transferarea lui Marius Balo în România, iar de atunci până în luna iunie autoritățile române nu au întreprins niciun demers în acest sens.

„Starea de sănătate a românului este relativ bună”, a mai spus avocatul.

Profesorul clujean Marius Balo s-a stabilit în China în anul 2010 și a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing, unde a ocupat funcția de trainer. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing.

El a fost condamnat în 2014 la 8 ani de închisoare pentru o presupusă infracțiune de fraudă contractuală cu un prejudiciu de 80 de dolari.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel