Un bărbat și-a acționat în instanța fosta soție, căreia i-a solicitat suma de 50.000 de lei, daune morale, pentru că, susține el, a fost ar fi fost înșelat de pârâtă.
Românul a hotărât să își dea soția în judecată, după 10 ani de căsnicie, în care, potrivit spuselor lui, soția a comis un adulter din care a rezultat un copil.
Soțul înșelat a reclamat faptul că copil născut în perioada căsătoriei este al altui bărbat, situație de care a profitat material și moral, producându-i un prejudiciu moral imposibil de reparat, că fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție de către pârâtă, întrucât această a cunoscut foarte bine încă de la conceperea copilului că tatăl minorei este altă persoană și totuși, la scurt timp după concepere a inițiat relația cu el spunându-i că vor avea un copil, potrivit ziuaconstanta.ro.
Judecătoria Constanța a admis cererea bărbatului și a decis ca fosta soție să-i achite 50.000 de lei, cu titlul de daune morale.
Mai mult, femeia a fost obligată să-i plătească fostului iubit cheltuielile de judecată.
Decizia Judecătoriei Constanța nu este definitivă, ea putând fi contestată la Tribunalul Constanța.
[citeste si]