Un român condamnat pentru viol în Spania a scăpat de extrădare

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un român de 47 de ani, acuzat de comiterea unui viol la Lleida, în Spania, nu va mai fi extrădat, deşi a fost arestat în baza unui mandat european de arestare.

Bărbatul din Păstrăveni, judeţul Neamţ, acuzat de agresiune sexuală în Spania a scăpat de extrădarea în străinătate, dar nu şi de executarea pedepsei pentru infracţiunea de care a fost inculpat peste hotare.

După ce a fost capturat de forţele de ordine în baza unui mandat european de arestare, magistraţii din cadrul Curţii de Apel Bacău au respins solicitarea spaniolilor de a-l trimite acolo. Judecătorii au constatat că sentinţa emisă de autorităţile judiciare spaniole, de 6 ani şi 6 luni de închisoare, pentru săvîrşirea infracţiunii de agresiune sexuală este definitivă şi au dispus executarea acesteia într-un penitenciar din România.

„Respinge cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania respectiv de Tribunalul Provincial din Lleida, în dosarul de referinţă: Hotărîrea de executare nr. 38/2020 – privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 04.03.2021 împotriva persoanei solicitate Chiţu Ioan. (…) Recunoaşte, pe cale incidentală, hotărîrea nr. 135/19 pronunţată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 şi confirmată prin hotărîrea nr. 207/2020 a Secţiei de Apel a Secţiei Civile şi Penale a Curţii Superioare de Justiţie din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeaşi zi prin dispoziţia pronunţată de T.S.J.C., prin care persoana solicitată Chiţu Ioan, a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 178 şi 179 din Codul penal spaniol, faptă incriminată de legea penală română prin infracţiunea de viol prev . de art.218 Cod penal.

Dispune executarea de către persoana solicitată Chiţu Ioan într-un penitenciar din România a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare“, conform instanţei.

Bărbatul a fost găsit în luna aprilie, în localitatea de domiciliu, Păstrăveni, fiind căutat în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare străine. A fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Bacău care, după deliberări, au confirmat mandatul.

S-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. După expirarea acestora, judecătorii de la Bacău au respins extrădarea şi au dispus executarea pedepsei în România, potrivit Monitorul de Neamț. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel