Un român a suferit arsuri pe mâini în urma unui accident de muncă

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Un electrician de la Complexul Energetic Oltenia (CEO), în vârstă de 50 de ani, a suferit arsuri grave în urma unui accident de muncă. Evenimentul a avut loc marţi, 24 noiembrie.

Accidentul de muncă a avut loc în cadrul carierei Roşiuţa. Angajatul are o vechime în câmpul muncii de peste 30 de ani, însă reprezentanţii CEO au comunicat faptul că accidentul s-a produs din cauza unei erori umane.

„În timp ce participa la lucrarea de înlocuire a unui motor electric cu puterea de 630 kW, de la una din acţionările transportorului TH 601, după ce a realizat operaţia, în urma efectuării probelor de funcţionare a constatat că sensul de rotaţie al motorului era greşit. În urma acestei constatări, electricianul s-a deplasat în casa electrica a transportorului în vederea schimbării sensului motorului, prin inversarea a două faze în celula de alimentare a motorului. Ajuns în casa electrică, uitând să deconecteze tensiunea, acesta a pătruns în celula de alimentare a motorului şi, intrând în câmpul electric, a provocat un scurtcircuit, arcul electric produs provocându-i arsuri la antebraţele ambelor mâini“, se arată într-un comunicat de presă emis de CEO, citat de adevarul.ro.

Electricianul era calificat şi autorizat pentru executarea unor astfel de lucrări, fiind posesor al grupei IV de autorizare. Transferat la spitalul din Craiova Victima a fost transportată iniţial la Spitalul Municipal Motru, după care a fost transferată la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenta Craiova, unde a rămas internată, fiind în afara oricărui pericol. Evenimentul va fi cercetat de o comisie constituită din lucrători din cadrul CE Oltenia, dosarul de cercetare urmând a fi transmis Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj care va constata cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului“, a mai transmis CEO.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel