Un român a murit, prins sub tractorul pe care îl conducea. A fost zdrobit, iar medicii nu l-au mai putut salva

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din județul Vaslui, a avut parte de un sfârșit tragic, după ce a murit strivit de un tractor care s-a răsturnat peste el.

 

 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, bărbatul în vârstă de 46 de ani din localitatea Parpaniţa a murit, strivit de un tractor care s-a răsturnat peste el, scrie Agerpres. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Vaslui şi de la Garda II Negreşti au intervenit cu două autospeciale şi ambulanţa SMURD, de Terapie Intensivă Mobilă, la faţa locului fiind deplasată şi o autospecială din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

"S-a intervenit pentru extragerea şi resuscitarea victimei unui accident de muncă în localitatea Parpaniţa, Negreşti. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un bărbat în vârstă de 46 ani peste care era răsturnat un tractor. Victima era cianotică şi se afla în stare de inconştienţă. Bărbatul a fost extras de sub utilajul agricol şi au fost începute manevrele de resuscitare. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD fiind nevoit să declare decesul bărbatului", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

În acest caz, poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs decesul bărbatului, scrie Agerpres.

 

Un român a murit, prins sub tractorul pe care tocmai ce-l cumpărase

 

Un caz asemănător a avut loc și cu un român din Italia. Salvatorii de la Detașamentul de Pompieri al detașamentului Acqui Terme au intervenit la Molli, pe șoseaua Melazzo-Cartosio, după ce s-a produs un accident

În evenimentul rutier a fost implicat un bărbat de aproximativ 40 de ani, de origine română, care a rămas blocat sub un vehicul agricol.  La fața locului au sosit pompierii care au extras victima cu ajutorul unor perne de ridicare. La fața locului au ajuns și medicii de la 118, care au încercat să-l resusciteze pe român.

Din nefericire, pentru românul, rezident în Novi Ligure, medicii nu au mai putut face nimic. La locul accidentului au sosit și carabinierii de la Acqui Terme, care vor stabili dinamica accidentului, scrie alessandria24.com.

Din primele investigații s-ar părea că bărbatul plecase la Melazzo, pentru a cumpăra mai multe tractoare second-hand. În timp ce încărca unul dintre tractoare, în camionul cu care urma să-l transporte, acesta s-a răsturnat și l-a strivit pe bărbatul de patruzeci de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel