Un oficial al DIICOT, audiat la Comisia pentru drepturile omului în cazul incidentelor cu droguri de la Festivalul Saga

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Un oficial al DIICOT a fost audiat la Comisia pentru drepturile omului în cazul incidentelor cu droguri de la Festivalul Saga.

Anca Dragu, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului din Senat, a declarat vineri că, în urma discuţiei cu Valentin Cotoară, procuror şef adjunct al Secţiei de Combatere a Traficului de Droguri din DIICOT, privind incidentele provocate de consumul de droguri la Festivalul Saga din Capitală, s-a stabilit organizarea unei dezbateri cu privire la o serie de propuneri legislative ale DIICOT care vizează modificarea cadrului legal legat de traficul şi consumul de droguri, unde vor fi invitaţi să participe toţi cei cu responsabilităţi în domeniu.

"Discuţia a vizat, pe de o parte, cazul Saga, ce se întâmplă acolo, unde stăm, la ce să ne aşteptăm, care este viitorul acestei anchete. Şi nu cumva cazul Saga presupune şi modificarea legislaţiei? Răspunsul DIICOT a venit clar: da, noi avem deja nişte propuneri legislative în acest sens. Urmează să discutăm concret, pe măsurile dumnealor, vom avea o discuţie în maximum două săptămâni despre propunerile legislative. Trebuie să le primim, să le parcurgem şi apoi să stăm la masă, să vedem despre ce e vorba. S-ar putea să fie şi senatori care să aibă ceva în lucru (...). Asta a fost o primă discuţie de explorare mai degrabă. Am vorbit cu domnul procuror, să venim şi cu Ministerul Afacerilor Interne la masă, vom aduce la masă pe toţi cei cu responsabilitate în ceea ce priveşte traficul şi consumul de droguri", a precizat Dragu pentru AGERPRES.

Ea a adăugat că procurorul Valentin Cotoară i-a transmis că au fost deschise 104 cauze după scandalul cu droguri de la Festivalul Saga.

"Despre Saga, mi-a spus că au deschis 104 cauze, dosare care cuprind şi consum - consumul este întotdeauna asociat sau din el ajung şi dosare de trafic. Trecuseră toate cele 104 cazuri prin mâna procurorului şef adjunct de la această secţie. Acum, sunt în faza în care se analizează substanţele de la acest festival şi pe urmă vor începe lucrul cu poliţia, cu departamentele de specialitate ale poliţiei. Perioada pentru instrumentarea cazului, finalizare până la instanţă, undeva la şase luni - un an. Asta au ei în vedere, pe baza experienţei de până acum", a menţionat Anca Dragu. 

Amenzi de 7.000 de lei, aplicate Jandarmeria București, după tragediile de la Festivalul Saga

 

Jandarmeria Română a anunţat  că a aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei

Doi tineri au murit din cauza unor supradoze, iar alţi 21 de oameni au solicitat ajutor medical. Alţi 7 oameni au fost transportaţi la două unităţi medicale din Capitală. Trei dintre ei au ajuns la Spitalul Pantelimon, iar patru la Spitalul Floreasca.

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a transmis că în două zile de festival Saga desfășurat în Capitală s-au dat amenzi în valoare de 7.000 de lei.

„În legătură cu evenimentul SAGA Festival, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări: În perioada 3-4 iunie a.c., în urma încălcării normelor legale în vigoare de către anumiți participanți, jandarmii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61 din 1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru 77 de fapte de natură penală, în urma constatării, împreună cu B.C.C.O. București, a unor încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, dar și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum și furtul calificat”, a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, într-un comunicat, citat de Antena3.

În prima zi de festival, circa 35.000 de persoane au fost prezente pe Arena Națională, iar în a doua zi peste 30.000.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel