Un lanț de supermarketuri german dispare total până în 2026

supermarketuri-supermarket-marile-magazine_40841900
Ce program vor avea supermarketurile din România de Crăciun. Până când poți să îți faci cumpărăturile de sărbători / Foto ilustrativ (Sursa: Freepik)
Final de drum pentru lanțul de supermarketuri Tegut: toate magazinele vor fi închise până în 2026, după ce compania-mamă, Migros, a decis să renunțe complet la operațiunile din Germania.

Aproximativ 300 de unități vor dispărea, iar circa 7.400 de angajați sunt direct afectați, în ciuda măsurilor de reducere a costurilor implementate recent. Concluzia internă a fost clară: Tegut nu mai este sustenabilă economic pe termen lung.

În locul unei salvări, urmează o împărțire a activelor. O mare parte dintre magazine ar urma să fie preluate de Edeka, inclusiv centrul logistic din Michelsrombach, brutăria Herzberger și rețeaua de locații Teo. La rândul său, Rewe ar urma să preia un număr semnificativ de unități. Potrivit presei germane, peste 150 de magazine ar merge către Edeka și aproape 100 către Rewe.

Procesul nu este însă finalizat: tranzacțiile trebuie aprobate de autoritățile de concurență. În paralel, Aldi Nord și-a exprimat interesul pentru câteva locații, fără a oferi detalii concrete.

Angajați luați prin surprindere: „Am aflat din presă”

Decizia a provocat nemulțumiri puternice în rândul angajaților. Unii dintre ei susțin că au aflat despre închidere din presă, nu de la conducere. Reacțiile au fost rapide și dure în mediul online: „De ce au aflat angajații abia când presa a scris despre asta?” a întrebat un utilizator, în timp ce alții au acuzat compania că nu își respectă propriii oameni.

Există și versiuni diferite. Un alt angajat a susținut că informația a fost afișată intern și discutată în aceeași zi, însă nemulțumirile rămân.

Un lucrător din fabrica Tegut din Michelsrombach spune că vestea a venit „ca o lovitură devastatoare”. Speranța lui este să își păstreze locul de muncă sub un alt brand: „Important este să ne păstrăm joburile. Am rate de plătit”. Și reprezentanții angajaților au transmis că oamenii sunt profund afectați de situație.

Anunțul a împărțit și clienții. În regiunea Fulda, locul de origine al rețelei, reacțiile sunt emoționale. Mulți consideră dispariția Tegut o pierdere majoră pentru comunitate, nu doar din punct de vedere economic, ci și identitar. Un client a descris situația drept „un dezastru pentru regiune”, în timp ce o altă persoană a povestit că parcurgea săptămânal 80 de kilometri pentru a face cumpărături în magazinele Tegut.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close