Un fost marinar a ucis 4 persoane, între care și un bebeluș de 3 luni. Susține că a vorbit cu Dumnezeu

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Un fost marinar care susţine că a vorbit cu Dumnezeu ar fi ucis 4 membri ai unei familii. Printre victimele bărbatului este un bebeluş. Bărbatul a avut un comportament ciudat cu o săptămână înainte de a săvârşi crimele, spun autorităţile.

Un fost marinar care susţine că Dumnezeu a vorbit cu el ar fi împuşcat o mamă, tatăl, bunica şi un băieţel de 3 luni şi a rănit grav o fetiţă de 11 ani, spune un poliţist din Florida, descriind crimele „o groază de cea mai mare amploare“, scrie buzzfeednews.com, citat de Mediafax.

Câinele familiei a fost, de asemenea, ucis.

În timpul unei conferinţe de presă, poliţistul Grady Judd din Polk, Florida, a mărturisit că locul crimei este unul dintre cele mai grave lucruri pe care le-a văzut vreodată în cariera sa.

Suspectul este Bryan Riley, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Brandon, Florida, fost marinar care a lucrat în Irak şi Afghanistan, până în martie 2011. Riley nu a avut nicio relaţie cu niciuna dintre victime, spune Judd, iar autorităţile cred că le-a întâlnit pentru prima dată sâmbătă seara.

Sâmbătă, un bărbat, identificat ulterior drept Riley, s-a apropiat de Justice Gleason, bărbatul ucis, în timp ce tundea gazonul şi a cerut să vorbească cu „Amber“, despre care suspectul a spus că este una dintre fiicele lui Gleason. El i-a spus lui Gleason că a fost trimis de Dumnezeu pentru a o împiedica pe „Amber“ să se sinucidă. Bărbatul a refuzat să plece când Gleason şi o altă persoană i-au spus că nu locuia nimeni pe nume Amber acolo, forţându-i să cheme poliţia. Bărbatul plecase când a ajuns poliţia.

Bărbatul a tras focuri de armă spre forțele de ordine

 

Duminică, bărbatul s-a întors, iar biroul lui Grady Judd a primit mai multe apeluri cu privire la focuri de armă. Când poliţiştii au ajuns la proprietate, au văzut un camion în flăcări în curtea din faţă şi un bărbat care stătea în faţa casei, dar care a fugit înăuntru când a văzut poliţiştii.

La scurt timp după ce bărbatul a intrat din nou în casă, poliţiştii au auzit alte focuri de armă, urmate de ţipătul unei femei şi plânsul unui copil. Suspectul a început să tragă spre forţele de ordine din interiorul casei, rănind trei poliţişti. După un schimb de focuri, împuşcăturile s-au oprit, iar bărbatul, care fusese rănit în timpul luptei, a ieşit din casă cu mâinile ridicate. El a fost luat în custodie şi transportat la un spital local, spunându-le ofiţerilor pe drum că este un „supravieţuitor“ sub influenţa metamfetaminei. În plus, în timp ce primea tratament, el a încercat să fure armele unui ofiţer şi a fost sedat cu forţa, a povestit poliţistul.

Când poliţiştii au intrat în casă, au găsit o fetiţă rănită grav, dar conştientă, în vârstă de 11 ani, care a fost lovită de „cel puţin şapte gloanţe“.

Corpurile neînsufleţite ale lui Gleason, o femeie, şi băieţelul de 3 luni, care fusese împuşcat în timp ce era ţinut în braţe, au fost găsite în interiorul casei.

În timp ce inspectau zona din jurul casei, ofiţerii au descoperit cadavrul unei femei în vârstă de 62 de ani într-o casă vecină de pe proprietate. Judd a identificat-o drept bunica copilului.

Riley are antecedente de tulburare de stres post-traumatic şi a avut un comportament ciudat cu o săptămână înainte de a săvârşi crimele.

Iubita acestuia le-a spus autorităţilor că a lucrat la o biserică din Orlando cu câteva săptămâni în urmă şi s-a întors acasă susţinând că Dumnezeu i-a vorbit şi că acum poate vorbi direct cu Dumnezeu. El a susţinut că Dumnezeu i-a spus să cumpere provizii şi să le livreze victimelor uraganului Ida, inclusiv trabucuri în valoare de 1.000 de dolari.

Sâmbătă seara, el i-a spus prietenei sale despre viziunea sa că „fiica“ lui Gleason era pe cale să se sinucidă, a spus poliţistul, adăugând că nu credea că Riley va deveni violent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel