ULUITOR: Cât proprietarii muncesc în ITALIA, sute de UCRAINENI „locuiesc“ în casele lor din România

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Maria lucrează de mulți ani în Italia. Când a revenit acasă, în România, ultima dată, a constatat că locuia împreună cu sute de „colegi“ de apartament din Ucraina, care aveau domiciliul fiscal declarat la adresa femeii. Și ea nu este singura în această situație.

O româncă plecată de mai mulți ani la muncă în ITALIA a găsit, când a revenit ultima dată acasă în România, mai multe amenzi  și somații pe numele unor cetățeni străini, dar care figurează cu domiciliul în casa ei din Frătăuții Vechi din județul Suceava.

Mai mult, ucrainenii au primit numeroase amenzi și somații din alte țări UE care au fost trimise la domiciliul femeii din România.  A mers la primărie și astfel a aflat că, fără să fi făcut niciodată vreo cerere sau să fi completat vreo hârtie în acest sens, la adresa ei au fost luate în rezidență mai multe persoane din Ucraina. Respectivii „rezidenți” au primit amenzi pe ­te­ritoriul UE, nu le-au plătit și, firesc, amenzile au fost direcționate către sediul fiscal al persoanelor amendate, adică domiciliul Mariei M. din Frătăuții Vechi.

Mergând la Primăria din Frătăuții Vechi a aflat cu stupoare nu numai că acele amenzi trebuie achitate de persoane care figurează ca locuind la aceeași adresă cu ea, dar și faptul că anumiți angajați ai Primăriei au tocmit avocați pentru a contesta acele amenzi în instanță.

Femeia a depus plângeri penale la DNA și DIICOT, în care susține că în Frătăuții Vechi ar acționa o rețea formată din mai mulți angajați ai Primăriei, printre care și primarul demis Vasile Artimon Ionesi, care, în schimbul a 300-500 de euro de persoană, ar fi facilitat unui număr mare de cetățeni ucraineni să obțină rezidență în comuna respectivă, la adrese unde se știe că proprietarii caselor sunt plecați în străinătate.

La fel ca și în cazul Mariei M., persoanele din Frătăuții Vechi care au pus la punct mecanismul ar fi plasat în „rezidență” ucraineni numai în casele în care știau că proprietarii sunt plecați la muncă în străinătate, relatează obiectivdesuceava.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel