Tucă, detalii EXCLUSIVE din anchetă: Cui aparține cenușa din butoiul cu rămășite umane

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Jurnalistul Marius Tucă oferă date exclusive din ancheta privind crima de la Caracal și spune că probele ADN recoltate de pe proprietatea lui Gheorghe Dincă, din butoiul unde au fost găsite mai multe rămășițe umane, aparțin Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani, răpită miercuri. 

"Stenogramele pur și simplu revoltă până la Dumnezeu. Arată foarte clar că nu este vorba despre un criminal în serie, ci despre criminali în serie. Toți cei care au reprezentat statul român, toți funcționarii, de la cei care au răspuns la aceste telefoane și au acționat pe teren, se califică foarte bine și sunt cuprinși de această expresie pe care am auzit-o în ultimele zile: <>.

Ancheta de până acum a fost apă de ploaie, cred că abia de aici înainte trebuie să aibă loc o anchetă în care să fie trași la răspundere toți cei care au încălcat legea, de la neglijență în serviciu, este vorba despre neglijență criminală în serviciu, până la cei care au fost de-a dreptul complici cu Gheorghe Dincă.

E ceasul al 12- lea pentru România, ceasul în care pentru ultima dată putem spune <>, cred că de la președinte, premier, până la ultimul plutonier dintr-o comună uitată de lume trebuie să schimbe atitudinea față de cetățeanul român", a declarat jurnalistul Marius Tucă, pentru MEDIAFAX.

Acesta spune că datele preliminarii arată că probele ADN ridicate de pe proprietatea lui Gheorghe Dincă sunt ale Alexandrei Măceșanu.

"Din surse oficale anchetei, am informația că au fost luate probe preliminarii ADN din butoiul în care au fost găsite cenușa, bijuteriile și fragmente de oase, iar acestea corespund, din păcate, Alexandrei Măceșanu în proporție de 99,99%. De asemenea, au fost luate probe ADN de la părinții Alexandrei și probele prelevate corespund cu probele ADN identificate la fața locului. Sigur ca poate exista o contraexpertiză. Aceste rezultate vor fi făcute publice mâine, miercurii, 31 iulie. Probe care arată, în fapt, tragedia de la Caracal, tragedie care, de astăzi, aparține întregii țări", a mai spus Marius Tucă.

Surse apropiate anchetei cazului din crimelor din Caracal au precizat, pentru MEDIAFAX, că în raportul Ministerului de Interne se arată că agentul de poliție cu care Alexandra a discutat atunci când a sunat la 112 ar fi dat dovadă de o „atitudine refractară" față de tânără. În același raport se mai arată că polițistul nici nu s-a implicat și nu i-a pus Alexandrei mai multe întrebări pentru a fi identificat mai ușor locul în care aceasta este sechestrată. Mai mult, agentul nu a consiliat tânăra și nici nu i-a oferit sfaturi privind comportamentul pe care trebuie să-l aibă în situația în care se află, până la sosirea echipajelor de poliție.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel