Minunea din Sâmbăta Paștilor! Trei pompieri români au asistat nașterea unui copil

nastere_acasa_sucecava_copil_pompieri
 Trei pompieri suceveni au acordat primul ajutor și îngrijirile necesare unei femei aflată în momentul nașterii, apoi au predat mama și bebelușul echipajului de pe ambulanța venită în sprijin, anunță, sâmbătă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

 „Minunea din Sâmbăta Paștilor! Trei pompieri au asistat nașterea unui copil în localitatea suceveană Siminicea! Colegii noștri, Tudor, Lucian și Ciprian au acordat primul ajutor și îngrijirile necesare unei femei aflată în momentul nașterii, apoi au predat mama și bebelușul echipajului de pe ambulanța venită în sprijin”, potrivit unui mesaj postat, sâmbătă, pe Facebook, de IGSU.

Băiețelul este perfect sănătos și a fost transportat la spitalul din Fălticeni, arată sursa citată, potrivit Mediafax.

Alte știri de interes
x close